Bărbatul, în vârstă de 58 de ani, a fost descoperit joi seară, de fratele său, spânzurat cu un cablu, într-o anexă a casei sale de pe strada Moise Doboşan, în care avea amenajată o afumătorie. El tocmai se întorsese de la o şedinţă a Consiliului Local Săcălaz, unde aflase că nu va mai putea folosi în concesiune un teren de 1,45 de hectare pe care construise o hală, din cauză că, în ultimii ani nu a mai putut plăti redevenţa.
„Eu ştiu că acest domn, fie iertat, a concesionat, în 2007, un teren de 1,45 de hectare. A plătit concesiunea la început, s-a apucat de construit, dar, din cauza crizei economice, a rămas la un schelet de hală. El dorea să facă acolo o unitate de procesare a cărnii. Din cauza datoriilor la bănci nu a mai apucat. La noi avea o datorie de 170.000 de lei, din 2009 şi până acum. Ieri, a venit în şedinţa consiliului local şi a cerut încă o păsuire. Ar fi fost a cincea oară când îl păsuiam”, a afirmat primarul din Săcălaz, Ilie Todaşcă.
Edilul din Săcălaz susţine că, joi, consiliul local a decis rezilierea contractului de concesiune cu opt firme, printre care şi a omului de afaceri timişorean, pentru datorii totale de peste 2 milioane de lei.
Todaşcă afirmă că dacă l-ar fi păsuit pe omul de afaceri timişorean i-ar fi cauzat probleme în plus, deoarece redevenţa lunară pentru terenul concesionat se ridica la 3.500 de lei.
„El a avut şi probleme cu băncile, a luat împrumuturi şi am auzit că l-au executat silit, au luat şi casa părinţilor săi… În 2010, a venit la o şedinţă de consiliu şi a plâns. Ne-a povestit că nu mai face faţă datoriilor. Am încercat să îl convingem să cedeze acea hală în construcţie primăriei. Noi am evaluat construcţia aia la 150.000 de lei. I-am spus să se gândească la varianta asta şi a rămas că se mai găndeşte şi ne dă un răspuns. Era abătut. Dumnezeu să îl ierte”, a conchis primarul din Săcălaz.
Omul de afaceri nu a lăsat în urma lui niciun bilet de adio prin care să-şi motiveze gestul. Poliţia a deschis o anchetă în acest caz.
C.C.
B.A.M.
Citiți principiile noastre de moderare aici!