Parlamentarul PNL de Timiş Horia Cristian a venit la sediul PDL Timiş pregătit cu un banner pe care scria, pe fond portocaliu, „Demisia”, iar dedesubt „80 nu este egal cu 170”. De asemenea, Cristian a pregătit şi 250 de fluturaşi pe care i-a împărţit trecătorilor şi şoferilor în trafic, pe care scria că „Roberta Alma Anastase a furat votul la Legea pensiilor”. „În opinia noastră această fraudă este inadmisibilă şi solicităm demisia Robertei Alma Anastase din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor”, se mai menţiona în materialele distribuite de parlamentarul liberal. Totodată, pe fluturaşul semnat de Horia Cristian se mai preciza că „deputaţii PNL vor protesta public pe toate căile legale” şi se vor retrage de la toate şedinţele de plen prezidate de Roberta Alma Anastase.
Protestul deputatului de Timiş a fost autorizat de autorităţile locale şi supravegheat de şapte poliţişti şi jandarmi.
Parlamentarul a explicat că protestul nu implică partidul, fiind o acţiune civică făcută în nume propriu. El a mai protestat în faţa sediului PDL Timiş şi săptămâna trecută, tot joi, dar atunci a fost însoţit de câţiva tineri.
Ca să explice de ce acum este singur, Horia Cristian a susţinut că bineînţeles că liberalii sunt de acord cu acţiunea lui de protest şi cu demiterea Robertei Anastase, însă aceştia nu se află alături de el deoarece în primul rând locul nu este oportun pentru organizarea unor mitinguri de amploare şi în al doilea rând acţiunea sa civică, încă din titulatură, implică o singură persoană… Cristian a afirmat totuşi că se va pregăti şi un protest de amploare, în luna decembrie.
B. A. M.
Un parlamentar PNL a protestat in fata sediului PDL Timis
Deputatul Horia Cristian continua pichetarea sediului PD-L Timis
Liberalii initiaza proteste de strada la Timisoara pentru demiterea Robertei Anastase
Citiți principiile noastre de moderare aici!