Un proiect de modificare a unei legi foarte importante este pe cale de a fi promulgat. Este vorba despre noua formă a Legii spațiilor verzi din intravilanul localităților, o lege care se aliniază acțiunilor și valorilor promovate de Pactul Verde European. Prin intermediul acestui Pact, Comisia Europeană își propune să reducă emisiile gazelor cu efect de seră cu cel puțin 55% până în anul 2030, iar până în anul 2050 se dorește eliminarea acestora, Europa urmând să devină astfel primul continent neutru din punct de vedere climatic.
Este bine-cunoscută importanța spațiilor verzi pentru îmbunătățirea calității aerului pe care îl respirăm și pentru reducerea poluării (inclusiv fonice). Totodată, spațiile verzi sunt vitale pentru a împiedica supraîncălzirea zonelor în care există suprafețe întinse de beton și asfalt, de care avem parte din plin în marile orașe. Această nouă variantă a legii va oferi autorităților locale instrumente clare de inventariere și gestionare a infrastructurii verzi, în acord cu politicile europene actuale și va ajuta la diminuarea urbanizării haotice la care sunt supuse unele dintre cele mai dezvoltate localități din România, cum este și Timișoara.
În contextul delicat în care ne aflăm, este extrem de important ca România să susțină acest demers și să militeze alături de celelalte state membre ale Uniunii Europene pentru o tranziție către o societate echitabilă, sustenabilă, construită în jurul binelui comun și cu grijă pentru natură.
„Avem în față una dintre legile de care orașele și comunele din România au nevoie ca de aer – și la propriu; și la figurat. Avem nevoie de astfel de legi care împlinesc potențialul verde al țării noastre. Pactul Verde European trebuie să fie parte integrantă din arhitectura legislativă a României, iar acest proiect de lege se înscrie întocmai în filosofia europeană a tranziției spre un continent neutru din punct de vedere climatic” a spus Raoul Trifan în discursul său din plen înainte de votul Senatului.
Legea spațiilor verzi urmează să treacă și de votul din Camera Deputaților iar apoi să fie promulgată.
(608)
Citiți principiile noastre de moderare aici!