La examenul de Definitivat s-au înscris aproximativ 300 de profesori din Timiș. Dintre aceștia însă unul a fost eliminat pentru că a încercat să fraudeze examenul. Conform reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Timiș, un cadru didactic de la disciplina psihopedagogie specială a fost eliminat, acesta încercând să fraudeze examenul. Nu i-a reușit…
La același examen, desfășurat joi, 30 cadre didactice s-au retras pe parcursul examenului, iar 45 cadre didactice au absentat.
În Timiș, 291 de candidaţi au fost admişi la proba scrisă și au dat examen la 31 de discipline. Dascălii trebuie să ia minim nota 8 pentru a promova examenul.
Profesorii se pot prezenţa la definitivat doar în maximum trei sesiuni, susţinute în cel mult 5 ani. Cei care nu promovează examenul pot fi angajaţi în învăţământ doar pe perioadă determinată, ca profesori debutanţi. În cazul în care un profesor care a luat titularizarea nu promovează definitivatul în această perioadă de maximum 3 sesiuni, el pierde calitatea de titular, pentru că i se desface contractul de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată. Spre deosebire de definitivat, titularizarea înseamnă angajarea profesorului într-o şcoală pe perioadă nedeterminată.
Afişarea reultatelor are loc în 11 august 2016, iar depunerea contestațiilor se poate face după afişarea rezultatelor, până la ora 21,00 şi în 12 august, până la ora 15,00. Afişarea rezultatelor finale are loc în 18 august 2016.
Citiți principiile noastre de moderare aici!