Spre deosebire de alţi ani, Direcţia Sanitar Veterinară Timiş a autorizat pentru sărbătorilor pascale un singur punct de sacrificare a mieilor în Timişoara. Este vorba de Piaţa Badea Cârţan. În acest an în Piaţa Iosefin nu se vor putea comercializa miei din cauza şantierului. De asemenea, DSV Timiş aşteaptă cererile primăriilor din judeţ pentru a autoriza şi alte puncte de sacrificare a mieilor.
„În funcţie de cerinţele primăriilor, DSV Timiş poate organiza puncte de tăiere in localităţile rurale din judeţ. De asemenea vom publica în curând programul de lucru al medicilor veterinari pentru perioada 1 – 14 aprilie. Ei vor asigura şi permanenţa sâmbăta şi duminica. Vom face public şi un număr de telefon la care cetăţenii pot suna pentru a sesiza nereguli din pieţe”, spune Adrian Popa, directorul DSV Timiş.
Potrivit reprezentanţilor DSV Timiş, comercianţii de carne de miel sau de animale vii trebuie să respecte câteva condiţii stricte: să deţină un certificat de producător, să aibă carnet de sănătate pentru ovine şi certificat sanitar – veterinar. Transportul animalelor trebuie făcut cu mijloace care să asigure bunăstarea mieilor. Sub lupa inspectorilor DSV se vor afla în această perioadă şi producătorii de ouă şi produse lactate. La fel, aceştia pot comercializa marfa doar în pieţele agroalimentare şi trebuie să deţină şi ei certificatele necesare vânzării.
Pentru a fi sigur că aceste condiţii sunt respectate, prefectul Mircea Băcală a cerut inspectorilor sanitar-veterinari să efectueze preventiv controale în pieţele agroalimentare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!