Accidentul s-a petrecut la intersecția străzilor Mareșal Alexandru Averescu cu Drubeta. Șoferul de 29 de ani l-a observat prea târziu pe pieton și l-a lovit.
„Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii au constatat că un tânăr de 29 de ani, din municipiul mai sus menţionat, a condus un autoturism pe strada Mareşal Alexandru Averescu, iar la intersecţia cu strada Drubeta a surprins şi accidentat un pieton, care se afla angajat în traversarea carosabilului pe marcajul pietonal. După producerea accidentului conducătorul auto a părăsit locul faptei fără încuviinţarea poliţiştilor, fiind depistat ulterior. În urma accidentului, pietonul, un bărbat de 33 de ani, din localitatea Petrila, judeţul Hunedoara, a fost rănit uşor. Poliţiştii au procedat la testarea celor doi bărbaţi cu aparatul etilotest, în cazul pietonului rezultând valoarea de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat”, povestesc oamenii legii.
Șoferul s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, dar și pentru că a părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției.
Citiți principiile noastre de moderare aici!