Accidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică chiar în benzinăria din apropierea Casei Tineretului din Timișoara. Potrivit unor martori, șoferul unui autoturism Ford decapotabil a pierdut controlul volanului la plecare și a intrat în doi stâlpi din metal, pe care i-a dărâmat, apoi s-a oprit într-un autoturism Volkswagen, care ieșea din benzinărie. Din fericire, în urma accidentului nu a fost nimeni rănit, însă cei doi tineri care se aflau în Ford, un bărbat și o femeie, au fugit de la locul accidentului. În urma impactului, autoturismul Ford s-a făcut praf. La fața locului au fost chemați polițiștii, care au deschis o anchetă și încearcă acum să stabilească circumstanțele în care s-a produs accidentul. Oamenii legii urmează să îl găsească pe șoferul fugar, care se va alege cu dosar penal pentru distrugere și fugă de la locul accidentului, fără să anunțe organele de poliție. Camerele de filmat ale benzinăriei nu au surprins momentul impactului.
Un sofer a produs un accident intr-o benzinarie din Timisoara, apoi a fugit
Reactualizat la:
Accident spectaculos într-o benzinărie din apropierea de pe strada Arieș din Timișoara. Șoferul unui Ford, cu numere de America, a pierdut controlul mașinii la ieșirea din benzinărie și a dărâmat doi stâlpi, apoi s-a oprit într-un autoturism Volkswagen, care se afla în zonă. Șoferul și pasagerul au fugit de la locul accidentului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!