Accidentul s-a petrecut duminică dimineaţă, cu puţin după ora 2.00, în sensul giratoriu din Calea Buziaşului din Timişoara. Un tânăr de 35 de ani venea cu viteză mare dinspre bulevardul Iosif Bulbuca, la volanul unui Opel Astra. A continuat să apese cu putere pedala de acceleraţie, iar maşina a intrat în derapaj. A lovit în plin un Opel Omega, parcat pe marginea drumului, pe care l-a mutat din loc, după care şi-a continuat traseul. S-a oprit însă la o distanţă de peste 200 de metri, după ce a sărit peste un scuar, a traversat liniile de tramvai şi s-a oprit într-un stâlp de iluminat aflat în staţia RATT.
Şoferul din Opel a fost salvat de air-bag, care s-a deschis la impact. Tânărul a fost ridicat de un echipaj al ambulanţei şi transportat la spital, pentru că nu se putea ţine bine pe picioare. Nu atât din cauza accidentului, cât din cauza alcoolului. Agenţii de circulaţie l-au verificat pe şofer cu alcooltestul, rezultatul fiind de 1.03 mg/l de alcool în aerul expirat. Conducătorul auto s-a ales acum cu un dosar penal şi va fi nevoit să suporte toate pagubele provocate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!