Pe 23 iunie, tânărul, aflat la volanul unui autoturism, gonea între Timișoara și Jebel. La un moment dat, el a trecut în mare viteză chiar pe lângă aparatul radar al polițiștilor de la Rutieră și nu a tras pe dreapta în momentul în care oamenii legii i-au făcut semn.
Poliţiştii au pornit imediat în urmărirea lui şi, deşi au tras şi focuri de armă în încercarea de a-l opri, tânărul a reuşit să îi fenteze şi s-a făcut nevăzut.
După aproape trei săptămâni de la urmărire, când credea că a reuşit să scape definitiv, el a fost oprit de un alt echipaj de poliţie, pe Calea Şagului din Timişoara. După ce l-au prins, poliţiştii au aflat că şoferul nu avea nici permis de conducere. Deoarece magistraţii au considerat că reprezintă pericol public, acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat de conducere fără permis.
Citiți principiile noastre de moderare aici!