Cu o activitate susţinută în domeniu, după ce a activat ani buni de zile în funcţii de conducere la principalele instituţii bursiere din România, Botta doreşte acum obţinerea funcţiei de conducere a BVB. „Dacă activitatea Bursei de Valori mergea bine nu m-aş fi gândit să candidez. De patru ani de zile sunt probleme şi vreau să fac ceva pentru a fi mai bine. Va fi greu, dar dacă nu credeam că pot câştiga nu mi-aş fi depus candidatura”, ne-a declarat Mircea Botta. Printre propunerile lansate de timişorean se numără şi o colaborare mai strânsă, chiar o fuziune cu Bursa de la Sibiu, considerată concurentă pentru BVB de unii dintre contracandidaţi şi complementară de Botta. „Aş dori ca Bursa să dea dovadă de mai mult pragmatism, mi se pare că e lucrul care i-a lipsit până în acest moment”, ne-a mai declarat timişoreanul.
Afaceristul timişorean este deţinătorul casei timişorene de brokeraj Romcapital, dar şi a clădirii de birouri Romcapital Center, situată pe bulevardul Mihai Viteazul. În perioada 2001 – 2002 Botta a fost preşedinte al pieţei Rasdaq, până în anul 2006 el ocupând ulterior şi funcţia de vicepreşedinte al Rasdaq. În anul 2007 a fost ales în funcţia de membru al consiliului de administraţie al Bursei de Valori Bucureşti. El ocupă şi funcţia de secretar general al BVB.
Primul tur al alegerilor este programat pentru ziua de vineri, iar principalii contracandidaţi pentru Botta par a fi actualul preşedinte al BVB, Stere Farmache, acesta urmând să-şi depună candidatura şi Dan Paul, preşedintele Asociaţiei Brokerilor, cel din urmă şi-a prezentat deja oficial intenţia de a candida.
Citiți principiile noastre de moderare aici!