Peste 100 de consilii locale din Republica Moldova și-au exprimat deja dorința de unire cu România. Roxana Iliescu le cere consilierilor județeni din Timiș să își exprime dorința de unire a României cu Republica Moldova. Este vorba despre o declarație simbolică.
„A venit momentul ca şi consilierii judeţeni din Timiş să îşi exprime dorinţa de unire a României cu Republica Moldova, în contextul în care împărtăşim aceeaşi limbă, istorie, cultură și tradiţie.
În acest sens, astăzi (marți, 13 martie – n.r.), am depus la secretarul Consiliului Judeţean Timiş expunerea de motive, dar şi documentul care va fi supus votului în plenul din data de 29 martie 2018, şi pe care îi rog pe toţi colegii să îl semnăm, indiferent de coloratura politică pe care o avem.
Este o declaraţie simbolică, prin care arătăm că suntem alături de fraţii noştri de peste Prut, o declaraţie necesară acum, în anul Centenarului, mai ales că primarii și consilierii locali din peste 100 de localităţi din Republica Moldova, au semnat deja «Declaraţiile de Unire» demonstrând că îşi doresc cu adevărat acest lucru”, a declarat Roxana Iliescu, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș.
La fel au făcut și consiliile judeţene Prahova şi Constanţa, cei din Consiliul Local Iaşi, dar şi din alte comune din ţară.
„Demersul este justificat şi de faptul că există temeiul legal, dar şi recunoașterea internaţională concretă a dreptului Republicii Moldova de a se reuni cu Patria Mamă, România. Așadar, propun colegilor consilieri judeţeni să ne asociem demersurilor fraţilor noștri de peste Prut de a lupta pentru reîntregirea neamului românesc prin asumarea «Declaraţiei de Reunire» în an de sărbătoare a Centenarului Unirii 1918-2018”, mai spune vicepreședintele Consiliului Județean Timiș.
Fostul președinte, Traian Băsescu, liderul PMP, a declarat, la începutul anului, că va depune în Parlament un proiect de lege privind unirea cu Republica Moldova, care se va baza şi pe Decizia 148 a Senatului Statelor Unite ale Americii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!