Casa Steiner a fost construită la începutul secolului trecut și este o clădire reprezentativă pentru Timișoara. În ultima perioadă, însă, imobilul s-a degradat, proprietarii nereușind până recent să se înțeleagă în privința renovării.
Președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, susține acum că imobilul în care se află și sediul filialei, va intra în reabilitare în perioada următoare.
„S-a convenit o formulă, mai trebuie să lămurim niște lucruri. Două boxe ale statului român, s-a descoperit acum, cu ocazia demersurilor de reabilitare. S-a convenit cu italienii pe o anumită formulă în care se ocupă ei de reabilitare, dacă primesc dreptul să mansardeze. Sunt șapte apartamente deținute de proprietari italieni. Ei spun că s-au interesat și spun că se poate face mansardare. În general se poate face mansardare, dacă nu se schimbă aspectul. Nu e voie să se schimbe aspectul, dar mansardare se poate fără nicio problemă, în podul existent”, a declarat Robu.
Potrivit acestuia, costurile de reabilitare se vor ridica la aproximativ 70.000 de euro
„Vom contribui financiar și noi, suntem în negocieri. Am ieșit din blocaj. S-a ajuns acum la o înțelegere. Reabilitare se va face pe fonduri private 100%. Va fi o încântare pentru toată lumea când această clădire va fi reabilitată”, a concluzionat primarul Timișoarei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!