Praznicul Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos a adus sute de credincioşi bănăţeni la Sfânta Mănăstire Săraca, din localitatea Şemlacul Mic, județul Timiş, care şi-a celebrat cu acest prilej hramul istoric. Liturghia a fost oficiată în altarul de vară al mănăstirii de Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei.
La slujbă au participat clerici şi credincioşi de la parohiile învecinate, precum şi un număr mare de pelerini veniți la mănăstire din Timişoara şi Arad, tinerii Grupului Catehetic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” al Parohiei Timişoara-Fratelia și grupuri de credincioși de la bisericile timișorene „Sfinții Apostoli Petru şi Pavel“ Viile Fabric și „Sfânta Cuvioasă Paraschiva”- Zona Tipografilor.
În cadrul Sfintei Liturghii, Ierarhul l-a hirotonit în treapta preoţiei pe diaconul Dinu Constantin Bâzgan, numit pe seama Parohiei Iecea Mică, din Protopopiatul Sânnicolau Mare.
La final, s-a oficiat îndătinata slujbă de binecuvântare a roadelor de struguri, precum şi o slujbă de pomenire pentru monahii și frații trecuţi la Domnul, ce au vieţuit în această mănăstire. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul coral „Theoforos” al Arhiepiscopiei Timişoarei, condus de diac. dr. Ion-Alexandru Ardereanu.
Monument istoric, artistic şi cultural de o excepțională valoare, Mănăstirea Săraca este una dintre cele mai vechi vetre monahale bănăţene. Obştea călugărilor de aici este condusă de Arhim. Climent Vântu.
”Odorul cel mai de preţ al mănăstirii îl reprezintă biserica veche, cu hramul Schimbarea la Faţă, care datează de la ju¬mă¬ta¬tea secolului al XV-lea, fiind ridicată pe locul unui lăcaş mai vechi. Aceasta a fost rezidită din piatră şi cărămidă în 1443 de către călugărul Macarie de la Tismana, trimis aici de Sfântul Nicodim (de la Tismana), şi apoi a fost renovată în anul 1730 de către Giuriciko Lazarevici şi fiii săi, Nicolae şi Chiriac. Pictura bisericii datează din 1730 şi este realizată de zugravii Andrei, fiul său Andrei, Ioan şi Chiriac, vrednici urmaşi ai iconografiei bizantine din ţara noastră. Prin bogata sa istorie, dar şi prin armonia deosebită a discretelor elemente bizatine ce îmbogăţesc podoaba sa artistică, străvechea biserică a Mănăstirii Săraca este cel mai reprezentativ lăcaş de cult din cuprinsul Arhiepiscopiei Timişoarei”, amintesc preoții.
Citiți principiile noastre de moderare aici!