Aceste unităţi erau autorizate să funcţioneze provizoriu şi, conform legii, nu vor mai putea organiza admitere, începând cu anul universitar 2013-2014, pentru că nu au solicitat evaluare la termen şi au mai multe nereguli, a declarat ministrul pentru Învăţământ Superior, Mihnea Costoiu.
Cele şase universităţi vor intra în lichidare pentru toate programele de studii de licenţă, a precizat ministrul Mihnea Costoiu, atrăgând atenţia candidaţilor că trebuie să verifice la fiecare universitate dacă programul de studii pentru care optează este autorizat provizoriu sau acreditat.
Instituţiile vizate sunt Universitatea “Mihai Viteazul” din Craiova, Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi, Societatea Ateneul Român – Universitatea Ecologică “Traian” din Deva, Fundaţia Universitară “Milenium” din Timişoara, Fundaţia pentru Promovarea Învăţământului European (FINE) – Universitatea Wales- România din Bucureşti şi Asociaţia pentru Învăţământ Superior în Comerţ şi Turism – Universitatea de Ştiinţe, Arte şi Meserii din Bucureşti.
Conform celor anunţate de minister, Fundaţia Universitară “Milenium” din Timişoara are în structura sa un program de studii universitare de licenţă autorizate în 2004. Acest program a depăşit termenul de evaluare în vederea acreditării. Din anul 2004 instituţia nu a mai făcut nicio solicitare de evaluare.
Potrivit lui Costoiu, alte patru universităţi, de această dată acreditate, au intrat în proces de monitorizare după ce au fost înregistrate mai multe nereguli. Pe această listă se află şi o instituţie din Timişoara, Universitatea “Mihai Eminescu”.
Măsura luată vine într-o perioadă total nepotrivită, aceasta dacă ne gândim că în aceste zile au loc înscrierile la universităţi pentru noul an de învăţământ.
Citiți principiile noastre de moderare aici!