Hotelurile Novotel şi Etap, primul de patru stele, iar cel de-al doilea de două stele, o investiţie susţinută intens de municipalitate, vor fi ridicate într-o zonă istorică a oraşului Timişoara, cartierul Iosefin, pe bulevardul General Ion Dragalina nr. 20, în apropiere de Gara de Nord, pe un teren de 4.274 metri pătraţi. Dacă unii spun că hotelurile din reţeaua Accor sunt cunoscute peste tot în lume şi consideră că orice nouă investiţie înseamnă dezvoltare, alţii, printre care şi unii locuitori din vechiul Iosefin, nu au fost de acord cu realizarea acestor construcţii în zonă.
Consiliul Local Timişoara a aprobat Planul Urbanistic Zonal pentru hotelurile Etap şi Novotel încă din aprilie 2009. Cum mulţi oameni din zonă s-au opus proiectului, speriaţi de faptul că lângă clădirile în care locuiesc se va ridica o construcţie P+7 (după cum se dorea iniţial), că nu vor mai avea lumină şi va creşte nivelul zgomotului, aleşii au impus beneficiarului anumite condiţii.
În ceea ce priveşte înălţimea, s-a impus ca înălţimea maximă a clădirii de la stradă, care vine în completarea frontului stradal, să fie egală cu înălţimea la cornişă a Casei cu Ancoră de pe colţ, de la intersecţia bulevardului General Ion Dragalina cu Splaiul Tudor Vladimirescu, iar înălţimea maximă a clădirii amplasate în interior să nu depăşească înălţimea la coamă a aceleiaşi clădiri. De asemenea, s-a impus ca proiectul arhitectural să fie unul adaptat specificului istoric al zonei.
Investiţia grupului Accor era estimată la 28 de milioane de euro de către autorităţile locale.
Primăria Timişoara a eliberat autorizaţia de construire pentru hotelurile Novotel şi Etap la sfârşitul lunii iunie a acestui an. Beneficiarul, SC Real Estate Hotel Company SRL, are la dispoziţie un an pentru a se apuca de lucrări, dar valabilitatea autorizaţiei poate fi prelungită cu încă un an, spun reprezentanţii municipalităţii.
Durata lucrărilor de construcţie a hotelurilor este estimată la 60 de luni. În ceea ce priveşte regimul de înălţime, trebuie spus că vor fi două corpuri de clădire, cu două, respectiv şase etaje: unul P+2E, iar celălalt S+P+6E. Rămâne de văzut cum se vor încadra noile hoteluri în cartierul Iosefin, o zonă istorică, ale cărei frumoase clădiri se degradează multe dintre ele pe zi ce trece… Zona respectivă face parte din situl urban Vechiul Cartier Iosefin, fiind supusă reglementărilor prevăzute în Legea 422 din 2001 privind monumentele istorice.
Citiți principiile noastre de moderare aici!