Deputatul Cornel Sămărtinean crede că bugetul de stat pe anul 2014 ar trebui să reprezinte cel mai important subiect al zilei, dar, cu toate acestea, alesul a constatat că reprezentanţii administraţiei publice locale nu şi-au prezentat încă proiectele pentru care doresc să obţină sprijin.
Dacă la începutul acestui an reprezentanţii Primăriei Timişoara şi cei ai Consiliului Judeţean Timiş au organizat o serie de întrevederi cu parlamentarii autohtoni, pentru a le prezenta priorităţile oraşului şi ale judeţului, în timp s-a renunţat şi la aceste întâlniri. Iar Sămărtinean, deputat ales în Colegiul 1 Timişoara, susţine acum că… nu ştie care sunt priorităţile oraşului.
„Cel puţin în Timişoara, în Timiş, nu se discută nimic despre bugetul pe 2014. Solicit public autorităţilor din Timiş şi Timişoara să-şi prezinte priorităţile. Eu, ca parlamentar, vreau să ştiu cu ce proiecte mă duc în Parlamentul României. Nu ştiu care sunt priorităţile mari, în momentul de faţă, pentru Timiş şi pentru Timişoara. Nu avem o agendă publică… Nu ştim de câţi bani are nevoie Timişoara pentru proiectele pe 2014 (…) Vreau ca toţi parlamentarii să ne strângem să găsim soluţii, împreună, ca să aducem bani în Timiş şi în Timişoara. Mi-e foarte greu să spun care ar fi priorităţile Timişoarei astăzi (…) nu ştiu dacă vreun parlamentar, vreun coleg de-al meu, cunoaşte cu adevărat priorităţile Timişoarei. Sprijin orice iniţiativă pentru a veni bani în Timişoara. Din păcate, Timişoara a cam rămas în urmă în comparaţie cu alte oraşe mari ale României, deşi Timişoara dă, după Bucureşti, cei mai mulţi bani la bugetul statului”, a afirmat deputatul PDL.
La începutul anului, reprezentanţii administraţiei locale le-au prezentat parlamentarilor o listă cuprinzând 15 proiecte majore pentru municipiul Timişoara, proiectele care necesitau finanţare de la bugetul de stat. Pe lista proiectelor prioritare se regăseau: finalizarea şoselei de centură a Timişoarei, realizarea unui nou corp de clădire pentru Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu”, reabilitarea Gării de Nord, finalizarea construcţiei spitalului de pe Calea Torontalului – Institutul Regional de Oncologie, realizarea unui campus şcolar pentru Liceul „Nikolaus Lenau” pe strada Oituz şi a unui bazin olimpic de înot, realizarea unui nou racord la autostrada Arad-Timişoara, lărgirea pasajelor CF Jiul şi Popa Şapcă, reabilitarea Sinagogii Cetate, construirea unei săli polivalente cu 14.000 de locuri şi altele. Proiectele… rămân valabile probabil şi în 2014. Pentru Spitalul de Copii s-au alocat bani, dar autorităţile locale nu au reuşit încă să demareze lucrările.
Citiți principiile noastre de moderare aici!