Dacă unii profesori au primit note de 4 sau de 5, alţii nu au fost în stare să ia peste nota 2 – 1,5 la Limba şi literatura română sau 1,05 la Educaţie fizică sunt doar câteva dintre rezultatele profesorilor care au susţinut examenul de titularizare în Timiş. De cealaltă parte, au fost şi profesori care s-au pregătit bine pentru examenul de titularizare: la Limba şi literatura română cea mai mare notă a fost 9,8, iar la Consiliere psihopedagogică s-a luat chiar şi 10. Toate rezultatele sunt disponibile pe site-ul http://titularizare.edu.ro/.
Anul acesta, peste 2.000 de candidaţi s-au înscris la examenul de titularizare, în judeţul Timiş. Dintre aceştia, 800 se luptă pentru continuitate pe post, în timp ce restul speră să prindă unul dintre cele 37 de posturi titularizabile.
11 profesori au fost scoşi din sală şi li s-au anulat lucrările, pentru că au încercat să copieze. Candidaţii nemulţumiţi de rezultate pot depune contestaţii până pe 20 iulie. Rezultatele finale vor fi afişate pe 21 iulie, iar mai apoi vor avea loc şi şedinţele publice pentru repartizarea posturilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!