Desigur, norocoşii au fost puţini. Aceştia au reuşit la o cursă să îşi asigure banii care i-ar fi obţinut într-o săptămână de transportat clienţii prin oraş. Andrei D., un asemenea norocos, a avut ocazia să ducă un client până la Bucureşti. Deşi nu a vrut să ne spună cât a câştigat în urma cursei, ne-a asigurat că a fost rentabilă. „Drumul a fost lung şi dificil, ştiţi cum sunt şoselele. Clientul a cerut un taxi în afara oraşului, a spus că merge la Bucureşti. Am acceptat şi mi-am făcut banii. Mai mult, a fost amabil, ne-am oprit la Craiova şi a dat şi o masă. Am plecat vineri după-masă şi sâmbătă seara târziu am reuşit să mă întorc”, ne-a spus taximetristul. Dacă s-ar fi aplicat tariful standard pentru deplasări de aproximativ 2,5 lei pe kilometru, s-ar fi ajuns la aproximativ 400 de euro. Dacă s-ar fi mers pe ceas!
Pentru Timişoara – Cluj, preţul a fost ceva mai mic. Se pare că un asemenea drum l-a costat pe solicitant în jur de 300 de euro. Pe ceas venea ceva mai puţin, dar şi deranjul şoferului trebuie răsplătit.
Alternativa la taxiul de lux a fost trenul sau autobuzul. Este totuşi greu de crezut că domnul director cu diplomat şi laptop ar fi acceptat să meargă la comun cu o cetăţeancă dotată cu paporniţe pornită în vizite la copii „la oraş”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!