Uniunea Scriitorilor din România Filiala Timișoara a primit o somație de la primărie, în cursul săptămânii trecute, chiar după alegerile locale. Hârtia spune că scriitorii trebuie să elibereze sediul din str. Episcop Augustin Pacha nr. 1, în baza unei sentințe emise de Curtea de Apel din Craiova în luna iulie.
O poveste de 19 ani
Este vorba, de fapt, despre un proces început în anul 2010 împotriva Primăriei Timișoara. Povestea a început de mult timp, prin 2001, când urmașii proprietarului clădirii de pe Bd. Revoluției 1989 nr. 5 (fost Bd. 23 August nr. 5 – n.r.) au cerut retrocedarea a 17 apartamente. Primăria nu a găsit alte imobile, astfel că în 2010 s-a mers în instanță. Reclamanții au plătit un expert care să evalueze clădirea de vizavi de Hotel Continental.
Conform dosarului 325/30/2010, reclamanții Horst Nikolaus Kohl, Gerlinde Fisch Kohl, Gertrude Hedwig Jager şi Herta Barbara Stiebler au cerut ca procesul să se judece la Craiova, iar primăria să ofere la schimb alte spații, care să compenseze cu valoarea celei de pe Bd. Revoluției 1989 nr. 5. Zece ani mai târziu, la sfârșitul lui iulie 2020, a venit și sentința de la Curtea de Apel Craiova. Magistrații au dat dreptate urmașilor, iar primăria a pierdut.
Conform sentinței, reclamanții primesc următoarele imobile de la Primăria Timișoara: str. Episcop Augustin Pacha nr 1, et I, ap SAD 1 (155,43 mp), str. Eugeniu de Savoya nr. 7, et subsol si mezanin (353,23 mp), Calea Martirilor 1989 nr. 2A, parter (Agenția CEC, 81,83 mp), Piața Victoriei nr. 1 parter, ap. SAD 3 (53,22mp), Bd. Revoluției nr. 3, parter (201 mp). Evaluarea s-a făcut la 974.531 euro. Primăria ar trebui să mai compenseze suma de 293.302,8 euro, printr-o „nouă dispoziție (de primar – n.r.) prin care să propună acordarea de măsuri compensatorii”.
Așa se ajunge la Uniunea Scriitorilor din România Filiala Timișoara, care ocupă încă din anul 1949 biroul pierdut în instanță de primărie pe Augustin Pacha nr. 1, et. I. Practic, scriitori pierd spațiul unde își are sediul și revista Orizont.
La scurt timp de la emiterea sentinței, noii proprietari au intabulat deja spațiul și au anunțat primăria că trebuie să evacueze. Așa s-a ajuns cu somația la Uniunea Scriitorilor, conform căreia scriitorii trebuie să elibereze „cu celeritate” spațiul de pe Pacha nr. 1. Conform legislației, primăria ar fi trebuit să îi notifice pe chiriași doar că s-a schimbat proprietarul, în condițiile în care Uniunea Scriitorilor are contract valabil până în 2022.
Și Serviciul Creșe rămâne fără sediu
De sentința emisă de Curtea de Apel Craiova este afectat și Serviciul Creșe, care funcționează de anul trecut la parterul clădirii pe Bd. Revoluției nr. 3.
Potrivit celor din primărie, sentința dată de magistrații din Craiova este definitivă, astfel că nu mai există cale de atac.
„Contestația sau recursul în anulare nu puteau fi efectuate pentru că nu exista temei legal, respectiv nu pot fi motivate. Trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții”, au explicat oficialii municipalității.
Pe de altă parte, primăria ar fi câștigat până acum majoritatea proceselor care au avut ca obiect compensările în baza Legii 10/2001, spune aceeași sursă.
Povestea nu are deloc un final fericit pentru chiriașii primăriei, însă nu este clar de ce municipalitatea nu i-a anunțat din iulie că a pierdut spațiile respective și de ce a așteptat abia până după alegerile locale. Rămâne de văzut dacă reprezentanții instituției de pe C.D. Loga vor oferi un alt spațiu Uniunii Scriitorilor din România Filiala Timișoara, mai ales că valabilitatea contractului dintre cele două părți se întinde până în anul 2022.
UPDATE. Pentru ca USR să nu-și piardă sediul, primăria propune un schimb de spații
Primarul în exercițiu Nicolae Robu spune că a găsit soluția pentru ca Uniunea Scriitorilor să nu rămână fără sediu: un schimb de proprietăți. A făcut „o explorare în zona centrală” și a găsit fostul magazin Poli de vizavi de clădirea în care se întâlnesc scriitorii, care a fost pe vremuri și magazin de articole sportive. Este un SAD puțin mai mic de pe str. Augustin Pacha nr. 1, parter, în suprafață de 145,1 mp. Va fi nevoie și de „compensări financiare sau în natură”.
Primăria a luat deja legătura cu avocatul noilor proprietari, care s-a declarat de acord „în principiu” cu schimbul propus sau cu o compensație, dar numai „după o prealabilă analiză care să implice expertizarea celor două imobile și compensări financiare sau în natură în funcție de negociere în vederea stabilirii echivalențelor valorice”.
„Sunt bucuros că ni s-a comunicat un acord de principiu. Așa este corect, să se facă expertize, evaluări și apoi o negociere pentru a se ajunge la un schimb corect per ansamblu, corect pentru ambele părți, că așa este normal să se întâmple lucrurile. Eu voi cere celeritate în toată această procedură și vom putea rapid de tot să convocăm, de îndată ce avem expertizările respective, pentru două spații nu durează mult, sperăm ca cei abilitați să facă astfel de evaluări să se miște repede, vom face o convocare a comisiei de negociere cu terții unde se va stabili ce e de făcut: noi trebuie să mai primim ceva sau să mai dăm ceva pentru a se ajunge la un schimb echitabil. Dacă reușim să facem asta, convocăm o ședință de îndată a consiliului local, de azi pe mâine, și rezolvăm definitiv această problemă”, a explicat, marți, edilul în funcție Nicolae Robu.
El a spus că nu a știut că „o funcționară din primărie” a trimis notificarea către Uniunea Scriitorilor din România și că nu există nicio legătură cu alegerile, dar a fost perioadă de concedii la instituția de pe C.D. Loga.
AICI găsiți și o informare întocmită de Serviciul Juridic din primărie pe acest subiect!
UPDATE 2. Scriitorii nu părăsesc sediul „până la legarea cu lanțuri de grilaj”
Scriitorii din USR Timișoara nu au fost informați de planurile primăriei cu schimbul de spații și au avut o primă reacție publică la problema „evacuării”. Folosesc sediul din Piața Sf. Gheorghe de șapte decenii și nu vor să-l părăsească așa ușor, mai ales că, spun ei, celelalte spații puse la dispoziție de primărie sunt neîngrijite.
„Reprezentăm 70 de ani de istorie culturală a Timișoarei. Revista Orizont nu reflectă doar creații ale scriitorilor, ci număr de număr vorbește despre teatru, muzică,cinematografie, vorbește despre toate artele. Noi nu vom pleca. Ăsta este mesajul pe care îl trimitem și somăm primăria din Timișoara să găsească soluțiile în așa fel încât, deși, în aparență, zarurile au fost aruncate, somăm așadar primăria din Timișoara, pe care o acuzăm cel puțin de incompetență și responsabilitate (…) să rezolve aceste probleme”, a spus Mircea Mihăieș din partea USR Timișoara.
Scriitorul timișorean s-a plâns și de felul în care primăria se îngrijește de patrimoniul orașului și a somat municipalitatea să facă un gest simplu.
„Vineri după-amiază, sâmbătă după-amiază, duminică după-amiază, domnul Robu m-a plimbat prin diverse spații. Ele sunt cu totul improprii, ceea ce ridică și o problemă asupra felului în care este îngrijit patrimoniul în acest oraș, mai ales în această perioadă în care ne lăudăm pe toată planeta că suntem capitală europeană a culturii. Deci, somăm primăria să facă și gestul de dezîmproprietărire a celor pe care, cred, cu complicitatea lor, i-au împroprietărit. Acesta este punctul nostru de vedere”, a mai atras atenția proaspătul laureat al Uniunii Scriitorilor.
Deși primarul în funcție Nicolae Robu anunțase chiar înainte de ieșirea publică a celor de la USR Timișoara că a găsit o soluție și că avocatul proprietarilor ar fi de acord cu un schimb de proprietăți, edilul nu s-a gândit să-i anunțe și pe scriitori, care aveau anunțată încă de luni o conferință de presă în Piața Sf. Gheorghe. De altfel, Mircea Mihăieș a anunțat că scriitorii vor rămâne în sediul pe care-l ocupă de 70 de ani „până la legarea cu lanțuri de grilaj”.
Trimite articolul
XIn zilele noastre nu se mai cauta oameni culti,nu mai este nevoie de oameni inteligenti,doar de o masa manevrabila,usor pacalita,si supusa !
Daca nu s-ar fi retrocedat abuziv cetatenilor europeni cu palarie (cu borduri largi) zeci de cladiri istorice, cate locuri de sedii pentru institutii au fi fost.
Daca privim ca o fatalitate hotararile bizare ale unei justitii de rahat, nu vom progresa, ci vom fi in aceeasi stare ca Dragnea care le facea ochi dulci crezand ca scapa, pentru o fapta ce o faceau toate partidele. Habar n-am cine coordoneaza justitia in tara asta dar ce se petrece in instantele noastre numai dreptate nu e. Ca sa fim cinstiti, PSD avea dreptate, sectia speciala avea rostul ei daca numirile in conducere nu ar fi fost politic ci din randul asociatiilor de magistrati prin vot. Acum procurori cretini din parinti procurori la fel de cretini, urmati de judecatori aserviti, fac ce vor, inchid si deschid dosare la comanda, reusind sa submineze si putina incredere a populatiei in actul de justitie. Aici e buba, pana nu vom avea o justitie impartiala nu putem construi nimic durabil in tara asta iar salariile si pensiile speciale ce le iau acum nu le merita. In justitie, ca si in servicii, trebuie taiat fara mila de la radacina pentru ca se vede cu ochiul liber cine a prosperat in tara asta in ultimii 30 de ani iar ei sunt: fostii comunisti si fostii tortionari, fostii securisti acum oameni de afaceri, cei din justitie, parchete si institutiile de forta. Au intins putin cercul incluzand la beneficiari si parlamentari, primari si cei din consiliile judetene, restul sunt buni doar de platit impozite.
Dacă clădirea a fost retrocedata urmașilor de drept, nu aveți ce comenta! Este o reparație! Tine mai degrabă de lipsa de gândire in perspectiva a celor care și-au menținut sediul intr-o clădire ce era obiectul unui litigiu și al eventualei restituiri. Nu contează cât de veche era revista Orizont in acea clădire. Contează reparația legală! Avem legi, nu cutume.
-
Aici e vorba de compensare…Primaria nu poate retroceda cladirea de drept, astfel ca da alte spatii…Dupa ce logica..? nimeni nu stie, puteau bine sa dea si o parte din Opera…In loc sa aduca inapoi cladirile date la cei cu dinti de haurr. In ce priveste Uniunea Scriitorilor ar trebui sa ramana in cladire, nu sunt sigur dar am impresia ca ,, Proclamatia de la Timisoara ” s-a scris in acest spatiu..Se putea gasi alta solutie..
Efectele negative ale ocupatiei habsburgilor in Banat, Oltenia sau Bucovina, s-au resimtit timp indelungat sub diferite forme in viata sociala si politica a acestor stravechi tinuturi romanesti.
-
Efectele negative ale habsburgilor sunt ca au facut ceva si acuma va certati pe ciolan. Se vede deosebirea intre zonele ramase de la habsburgi si zonele de la regateni. In Timisoara ai o gramada de cladiri frumoase,idem Cloj, Oradea, Sibiu. pe cand prin orasele regatene n-ai ce sa vezi. Compar Alexandria cu <timisoara? Teleormanul cu Banatul?
Cladirea de care se discuta a fost retrocedata cui? Unuia Kohl, care a construit-o si pe care comunistii i-au luat-o pe dijaba, ba inca l-au inchis pe proprietar ca a facut ceva frumos. Pare a fi nume nemtesc si nu oltenesc sau moldovebnesc. De ce nu au facut si oltenasii tai cladiri asa frumpase<? Ca nu stiau sa u ca nu au vrut?
Este timisoara de 100 de ani sub administratie romaneasca. Cate cladiri au facut romanii intre timp, asa frumoase si inca si mai frumoase in Timisoara? Cate poduri peste Bega au facut romanii dupa 1918, ca toate alea existente au si denumirea veche, ungureasca. S-a cacait robu sa largeasca doua si le-a facut mai rele ca inainte de renovare, renovare ce a durat de trei ori mai mult ca constructia de la zero a lor. Ca nu s-a gandit nimeni ca mai trebuie si aia si ailalta!
Asa ca mai incet cu pianul pe scarile "stravechilor tinuturi romanesti!"
Au facut austriecii aici , de si nu erau teritoriile lor. Romanii nu sunt in stare sa faca nici pe teritoriile lor stramosesti, ce sa mai zic pe teritorii straine. Nici sa intretina ce au nu vor.-
Romanii au construit de exemplu Catedrala și nu au tras cu tunul în bisericile catolice asa cum a făcut bukow în Ardeal cu bisericile ortodoxe. Romanii au construit toate universitățile din Timișoara și nu au împiedicat pe alții sa studieze în ele. În vechiul regat nu s-a putut construi mult timp datorita navalitorilor turci, tătari etc.Este o rușine cum gândești, este o rușine pentru tion ca permite astfel de injurii la adresa poporului roman. Și este și penal.
-
Adica ei stau acolo din 1949. Pai ce au scris ei de atunci? laude si propaganada. Au stat toata ziua la vorba, au mincat la cantina institutiei , be banii statului.
Dar de unde s-a stiut in instanta exact apartamentarea actuala a cladirii si suprafata la virgula? nu cumva s-au cerut si s-au facut expertize? unde erau scriitorii cind umblau expertii prin cladire?Auzi la ala, ,,dezimproprietarire”. Nici nu are proprietatea termenilor. Plus ca ei vor luxuri cum erau acolo unde au stat 70 de ani la belit.
Normal ca proprietarii s-au dus la Craiova tocmai pentru a evita mafia de aici.
-
Hai să fim serioși. Întrebați oameni pe stradă să spună unul-două nume de scriitori sau scriitoare din județul Timiș. Nu știe nimeni de ei, nu îi citește nimeni. Revedeți filmul “Filantropica”.
Ce se lauda scriitorii cu cultura de 70 de ani? Ce au scris timp de 50 de ani? Laude lu cizmarul si lu Toapa Elena? Te pomenesti ca primesc cumva premiul Nobel pentru literatura pentru ce au scris? Avem o Laureata Nobel la literatura, a ajutat-o Uniunea Scriitorilor cu ceva? Mai degraba nu,
Si dupa 90, nu stiu ce scriiitori de renume au dat scriitorii banateni. Cunoasteti voi pe unul?
Dar sa stea la sentru, in asteptarea unor pensii speciaöe, a unor hajutoare , da la asa ceva sunt buni.
Lasati-i sa se lege cu lanturi de gard. Dar tare mi-e ca dupa 3 ore se vor dezlega singurio case da ceva la cantina Asociatiei.