Clasamentul a fost realizat de către compania QS folosind date privind reputația academică și rezultatele cercetării pentru cele mai bune universități din lume, pentru diferite domenii.
„Clasarea Universității de Vest în acest top reprezintă încă o confirmare a înaltei calități a actului educațional și de cercetare avansată desfășurat la Universitatea de Vest din Timișoara. Recunoașterea pe plan internațional, numeroasele proiecte europene, dar şi relațiile Universității de Vest cu mediul socio-economic conduc la un act educațional recunoscut pe plan mondial”, a declarat rectorul Universității de Vest din Timişoara, Marilen Pirtea.
Universitatea de Vest din Timișoara se află foarte aproape de top 200 și cu alte domenii, precum Fizica, Matematica și Informatica.
Compania QS, cea care a realizat clasamentul, se numără printre liderii de pe piaţa globală a serviciilor educaţionale oferind instrumente dintre cele mai diverse universităţilor, companiilor şi profesioniştilor din orice domeniu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!