Anul trecut a fost unul excelent pentru Universitatea de Vest Timișoara în ceea ce priveşte accesarea de fonduri europene. Instituţia a derulat un total de 71 de proiecte, câștigate prin competiție, acestea având o durată de implementare de 2 – 4 ani şi o valoare totală de aproximativ 30 de milioane de euro. Dintre acestea, 40 sunt proiecte de cercetare naționale și internaționale în valoare de aproximativ 8 milioane de euro, 29 sunt proiecte de tip POSDRU, în valoare de aproximativ 12 milioane de euro, iar două dintre proiecte, în valoare de 10 milioane de euro, sunt centrate pe dezvoltarea infrastructurii de cercetare.
Universitatea timişoreană a ştiut să asigure fonduri suplimentare pentru cei care au decis să continue studiile şi după masterat, un domeniul extrem de sensibil atunci când vine vorba de partea financiară. Dintre proiectele POSDRU ale Universității de Vest, șase au drept scop susținerea cercetării doctorale și postdoctorale. Acoperind o listă mare de domenii (științele naturii, științe exacte, științe umaniste și socioeconomice, drept, științe economice) ele asigură finanțarea necesară pentru un număr de 108 doctoranzi și 62 de post doctoranzi.
Bani au fost accesaţi şi pentru a ajuta studenţii să treacă mai uşor de la viaţa pe băncile de studiu spre un loc de muncă. Un alt grup de 8 proiecte POSDRU este cel de legat de „Tranziția de la școala la o viață activă”. Se are în vedere un grup țintă de 3300 de studenți, din care 980 vor fi trimiși în practică și 1.700 vor beneficia de premii sau subvenții.
Prin Programul Cadru 7 au fost finanțate, direct de la Bruxelles, un număr de opt proiecte. Printre acestea se numără şi Host (High Performance Computing Service Center), proiect coordonat de Departamentul de Informatică din cadrul Facultății de Matematică și Informatică, în valoare de 1,8 milioane euro. Acesta a presupus extinderea infrastructurii de calcul de înaltă performanță (HPC) cu un cluster GPU, crearea a cinci poziții noi de cercetare și deschiderea unor direcții noi de cercetare pe baza infrastructurii HPC (clusterul INFRAGRID, supercalculatorul BlueGene/P și clusterul GPU).
„Sumele accesate prin competiții naționale și internaționale sunt considerabile și asigură cercetătorilor cadrul necesar desfășurării activității la un nivel apropiat de cel al Uniunii Europene. Reușim, astfel, să ne dezvoltăm infrastructura de cercetare și să stimulăm tinerii noștri specialiști a produce rezultate în temele pe care le studiază. Consider că este mereu loc de mai bine și vom continua să aducem fonduri din orice surse posibile, pentru a rămâne competitivi pe plan internațional”, a declarat rectorul UVT, Marilen Pirtea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!