Sute de noi studenți, invitați, părinți, cu toții au fost prezenți luni dimineața la ceremonia de deschidere a noului an la Universitatea de Vest Timișoara. Cuvântul de deschidere al ceremoniei din Aula Magna a aparținut IPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului. El a vorbit despre calitatea procesului educațional de la UVT și i-a sfătuit pe studenți să meargă la cursuri, chiar dacă vor avea și un loc de muncă part-time.
„Mă bucur că suntem într-un climat de liniște și pace în țară, în care voi astăzi veți putea să vă începeți activitatea de student. Credeți-mă pe cuvânt că ați intrat într-o universitate de tradiție, vă veți bucura de un corp profesoral bine pregătit care vă va permite să mergeți mai departe în tărâmul cercetării științifice. Știu că mulți dintre voi veți dori și veți avea și un job part-time, care să vă ajute. Dar nu evitați să mergeți la cursuri. Faceți un bun echilibru între catedră, cursuri și ceea ce faceți. Înarmați-vă de pe acum cu teorie, cu noțiuni teoretice pentru a vă asigura o bună bază pentru activitatea viitoare, toată viața”, a declarat IPS Ioan Selejan.
Rectorul UVT le-a mulțumit părinților pentru că au „încredințat” universității copiii și a promis că va avea grijă de ei și că îi va face oameni de calitate. De asemenea, a vorbit celor prezenți despre faptul că meseriile existente acum vor dispărea și că UVT încearcă să se adapteze permanent la schimbările care vor apărea.
„Știu neliniștea și dorința de a începe cât mai repede anul universitar și viața de studenți. În această primă săptămână, de introducere, am încercat să vă arătăm aici că suntem altfel. Mă bucur că ați ales UVT, nu știu care sunt substraturile acestei decizii, dar ați făcut bine. Pe site-urile multor universități acestea anunță că își propun să facă învățământ de calitate, cercetare, să aibă studenți bine pregătiți. Pe lângă acestea, noi mai propunem și altele, suntem o universitate care își propune să fie în vârf. Iar aceasta e demonstrată de topurile în care instituția apare tot mai mult. Aici sunt profesori, oameni care oferă pe lângă învățătură și altele, vă ajută să deveniți oameni. Pentru ce meserii ne pregătim la UVT? Până în 2030, 80% dintre meserii vor dispărea și de aia ne preocupăm să oferim alternative. Dragi părinți, vă mulțumim că ne-ați încredințat copiii voștri și vă garantăm că cel puțin trei ani vom avea grijă de ei”, a spus Marilen Pirtea.
La deschiderea anului universitar a fost prezent și reprezentantul CJ Timiș, Adrian Negoiță, dar și primarul Timișoarei, Nicolae Robu, care a vorbit despre oportunitățile oferite de oraș.
Invitatul surpriză al zilei a fost un robot, care a dialogat cu unul dintre reprezentanții UVT, spre deliciul publicului. Robotul a spus că a venit la UVT să devină cel mai bun, parafrazând logo-ul care conduce activitatea instituției.
Tot în cadrul ceremoniei, mai mulți liceeni au fost premiați pentru activitatea acestora în cadrul unor olimpiade.
Citiți principiile noastre de moderare aici!