„Am desfășurat această acțiune pentru a celebra educația, cultura și sportul alături de toate universitățile de stat din Timișoara. UVT 70 este o sărbătoare a întregii comunități și mă bucur că am extins colaborarea și pe terenul de fotbal. Sportul are puterea de a inspira, de a uni oamenii, spunea Nelson Mandela, fapt dovedit și astăzi pe terenul de fotbal”, a declarat rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea.
Astfel, pe terenul de fotbal s-au reunit echipe de la Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” Timişoara, Universitatea “Politehnica” din Timişoara, Universitatea de Științe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timişoara și Universitatea de Vest din Timișoara.
Clasamentul final al Campionatului universitar de fotbal UVT 70 a găsit Universitatea de Vest Timișoara pe primul loc, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timişoara pe doi, Universitatea de Științe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timişoara pe trei, iar Universitatea „Politehnica” din Timişoara pe patru.
Acțiunea a făcut parte dintr-un program amplu dedicat sărbătoririi celor 70 de ani de la înființarea Universității, numeroase evenimente fiind programate a avea loc pe parcursul lunii mai.
Citiți principiile noastre de moderare aici!