UVT va fi prima universitate din sud-estul Europei parte a unei rețele care promovează colaborarea dintre instituțiile de învățământ superior și orașele din care provin.
Instituția a fost acceptată cu statut de membru observator în cadrul rețelei europene EUniverCities. La începutul lunii decembrie, la Trondheim, Norvegia, se va semna documentul prin care UVT va fi acceptată ca membru cu drepturi depline, devenind astfel prima universitate din sud-estul Europei parte a rețelei.
EUniverCities este o rețea europeană, lansată oficial în 2012, în care orașele mijlocii și universitățile lor colaborează (în așa-numitele tandemuri) pentru a îmbunătăți cooperarea.
Obiectivul rețelei este schimbul și răspândirea cunoștințelor, expertizei și experienței cu privire la cooperarea dintre oraș și universitate.
„Statutul de membru cu drepturi depline ne va da posibilitatea să învățăm de la cei mai buni din domeniu de pe plan european, dar și să împărtășim din experiența noastră celorlalte universități membre. UVT are deja o tradiție în aplicarea celei de-a treia misiuni a universităților, cea de implicare în comunitate. Desigur, este loc de mai mult și de mai bine, tocmai de aceea este important să avem parteneri puternici alături de care să construim noi proiecte”, a declarat rectorul UVT, Marilen Pirtea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!