Luni şi marţi, conducerea Universității „Szechenyi Istvan” din Gyor se va afla la Universitatea Politehnica Timișoara pentru a discuta în detaliu condițiile în care UPT poate sprijini dezvoltarea școlii doctorale a Universității din Gyor, prin doctorate în cotutelă, respectiv schimb de cadre didactice și specialiști care doresc să urmeze programul doctoral. Rectorul Universității din Gyor și cei doi prorectori nu se află la prima vizită în Timișoara, cele două universități partenere având deja încheiate o serie de proiecte de succes.
De asemenea, la Timişoara s-au aflat, în perioada 5-7 octombrie, reprezentanţii Universității de Științe Aplicate din Gelsenkirchen. Întâlnirea a fost ocazionată de aniversarea a 20 de ani de colaborare între cele două organizaţii și a avut ca obiective familiarizarea oaspeților germani cu resursele de care dispune Politehnica timișoreană, evaluarea posibilităților de a dezvolta în continuare cooperarea științifică și didactică, precum și identificarea unor posibilități de realizare a unor noi proiecte comune.
„Parteneriatul cu Westfälische Hochschule Gelsenkirchen este unul dintre cele mai vechi și productive. Cooperarea vizează toate direcțiile strategice ale universității noastre și suntem încântați că am reușit să identificăm noi posibilități de realizare de proiecte în comun.”, a declarat Corneliu Davidescu, prorector UPT.
Citiți principiile noastre de moderare aici!