Astfel, instituția apare într-un clasament realizat de US News, UPT fiind inclusă în clasarea pentru anul 2019 în domeniul ingineriei, o premieră pentru universitatea timișoreană. Punctajul realizat plasează UPT undeva în partea a doua a clasamentului, pe locul 582 la nivel mondial, din cele circa 9000 de universități care au în portofoliu programe de studii și de cercetare din domeniul ingineriei, o contribuție importantă la această poziție având-o reputația la nivel regional (Europa, locul 45) și la nivel global (locul 415). În rankingul US News au fost incluse doar 800 de universități (din cele 9000 existente), selecția fiind făcută pe baza numărului de articole publicate într-o perioadă de 5 ani (minim 350 de articole publicate).
Tot recent a fost dat publicității și clasamentul QS (Quacquarelli Symonds World University Rankings, www.topuniversities.com), ediția 2019, pe domenii ale științei. Pentru stabilirea acestuia sunt utilizați patru indicatori: reputația academică; reputația absolvenților; Numărul total de citări per totalul articolelor publicate într-un domeniu al științei; Indexul Hirsch (H-index) al instituției (numărul de articole în funcție de citări).
În acest an, UPT a fost inclusă în clasamentele pe două domenii ale ingineriei: respectiv inginerie mecanică, aeronautică și ingineria fabricației, în care UPT se află între primele 350 universități la nivel global și pe locurile 1-2 în România, la egalitate cu Politehnica București; dar și în domeniul inginerie electrică și electronică, unde poziționarea este între primele 500 de universități la nivel global și pe locul 3 la nivel național.
Conform QS, UPT apare înaintea unor universități de tradiție: Poznań University of Technology, Tampere University of Technology, Université de Technologie, Troyes (UTT), University of Science and Technology Beijing, Budapest University of Technology and Economics, Technische Universität Bergakademie Freiberg, Illinois Institute of Technology, Kyushu Institute of Technology.
Citiți principiile noastre de moderare aici!