În urma vizitei ambasadorului Statelor Unite Mexicane în România, E.S. Jose Guillermo Ordorica Robles, la Universitatea Politehnică din Timișoara, acesta a anunțat că le va face un cadou atât studenților universității, cât și tuturor timișorenilor: o proiecție a filmului mexican ”Roma”, film câștigător a trei Premii Oscar în 2019.
Astfel, filmul care a câștigat Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin, cel mai bun regizor și cea mai bună imagine, va fi proiectat pe data de 18 aprilie 2019, începând cu ora 18:00, în în Auditorium-ul Centrului de Conferințe al UPT (Bd V. Pârvan nr. 2B). Accesul publicului în sală se va face începând cu ora 17:00. Filmul va fi subtitrat în limba română.
Dr. Adrian Bădescu, , consul onorific al Statelor Unite Mexicane la Timișoara, va prezenta filmul și va vorbi despre contextul istoric în care se petrece acțiunea.
Filmul este inspirat de poveștile femeilor din copilăria regizorului Alfonso Cuarón. Prin crearea unei scrisori de iubire adresate femeilor care l-au crescut, Cuarón pornește de la propria sa copilărie pentru a crea un portret al societății din anii 70.
Filmul a fost distins nu numai cu trei Premii Oscar, ci și cu Globul de Aur și Leul de Argint.
Citiți principiile noastre de moderare aici!