Birocrația și delăsarea au ținut pe loc proiectul de reabilitare a Primăriei Vechi, un proiect inexistent de altfel. Weekendul trecut, pompierii au fost nevoiți să intervină de urgență la clădirea din Piața Libertății, pentru a stinge un incendiu izbucnit la panoul electric aflat la intrare. Înauntru mai erau patru studenți, care nici măcar n-au avut pe unde să iasă din clădire, pentru că o altă ieșire era blocată de lucrările de la imobilul plin de graffiti de pe str. Vasile Alecsandri nr. 1, șantier care ține tot de primărie. Nu demult, acolo a mai fost un incident: o persoană a ajuns la spital după ce a fost lovită de tencuiala desprinsă de pe clădire. Atunci, primarul Nicolae Robu ne spunea că se vor face intervenții de urgență, pentru punerea în siguranță a clădirii și că e nevoie de un proiect serios de reabilitare. Iată că a fost nevoie de un alt incident pentru ca lucrurile să se miște totuși în direcția cea bună.
Luni, unii studenți de la Muzică și Teatru au protestat cu pancarte în holul Universității de Vest. Ei au vrut să le transmită celor responsabili că arta are nevoie de siguranță.
Câțiva studenți de la Facultatea de Muzică și Teatru și prorectorul UVT, cel care este responsabil de relația cu studenții, s-au întâlnit marți la prânz cu primarul Nicolae Robu. Concluzia întâlnirii se știa deja: e nevoie de reparații de urgență și de un proiect de reabilitare.
Robu: Se va interveni
„Discuțiile cred că au fost foarte bine, studenții nu au venit să protesteze, ci să sesizeze o stare de fapt la care trebuie să se intervină. Le-am explicat că nu avem alte spații pe care le putem da pentru Facultatea de Muzică, dar le-am promis că se vor face intervenții de urgență pentru punerea în siguranță a clădirii. Trebuie curățate curțile interioare, mai trebuie dat, după părerea mea, mortar jos de pe pereții din curțile interioare. Mi-au explicat că este și igrasie și o să cer celor care se ocupă cu așa ceva să intervină, să vadă care e cauza. Probabil că este o scăpare de apă la subsol, de ani de zile, pe care nimeni nu a sesizat-o, care a condus la igrasie. Se va interveni. Incendiul s-a produs la acel tablou electric, care nu este în responsabilitatea noastră. Enel va trebui să suporte daune, să ne despăgubească pentru daunele care s-au produs”, a explicat primarul Timișoarei.
Edilul-șef este conștient că trebuie să se intervină de urgență pentru punerea în siguranță a clădirii și spune că cei care aveau această sarcină până acum nu au fost în stare să facă nimic.
„Direcția de Dezvoltare a primit de la mine sarcina să preia acest proiect, pentru că ceilalți, care s-au ocupat până acum, nu au reușit să progreseze. Am încredere în Direcția de Dezvoltare, în doamna director Magda Nicoară și în echipa sa, așa cum au gestionat bine multe alte proiecte îl vor gestiona și pe acesta. Este o încărcare în plus pentru ei, dar vor face față. Voi monitoriza personal, așa cum am spus în urmă cu vreo 3-4 săptămâni, pentru că acea clădire, dincolo de faptul că acum este în uzul Facultății de Muzică și Teatru, în cea mai mare parte a ei, clădirea trebuie să fie și aspectuoasă, și îngrijită în bună stare. Nu știu dacă a intervenit Colterm, s-a făcut ceva, pentru că aproape tot mortarul a fost dat jos, dar nu știu dacă s-a făcut mai mult de atât. Studenții rămân acolo, dar voi da dispoziții imediat, de mâine (n.r. miercuri), să se facă intervențiile de punere în siguranță. Să se deschidă și un nou acces, pentru că cei patru studenți care au rămas în clădire nu au putut ieși, pentru că o altă ușă e blocată de șantierul de la clădirea primăriei de pe Vasile Alecsandri nr. 1”, a mai explicat Robu.
UVT nu a putut interveni, studenții au învățat ani buni în condiții mizere
Reprezentanții UVT spun că măcar acum știu cine se va ocupa de reabilitarea clădirii.
„Sunt mulțumit, am venit împreună cu studenții să rezolvăm punctual cu persoane și cu responsabilități această problemă. Domnul primar a fost foarte deschis, ne-a pus la dispoziție un departament și o persoană responsabilă, s-a încercat și în perioada anterioară acest lucru, dar prin birocrația administrativă s-a pierdut undeva această sarcină și nu s-a mai realizat. Acum s-a venit concret cu nume, cu persoane, din momentul acesta pornim un grafic realist de a urmări fiecare etapă, vom avea și o comisie formată la nivelul universității, dintr-o persoană din conducerea universității, una din conducerea facultății și un student, care va monitoriza fiecare pas. Este în interesul tuturor ca acest conservator să asigure condiții decente și această clădire, care, după părerea noastră, este una deosebit de importantă, să arate cum trebuie”, a explicat Ovidiu Megan, prorector al Universității de Vest Timișoara.
Oficialii UVT susțin că ei nu au putut face intervenții, pentru că este vorba despre o clădire monument istoric, așa că nu voiau să riște un dosar penal.
„PMT trebuie să facă aceste lucruri, au fost sesizate, nu s-au mișcat lucrurile la timp, dar am încrederea că, împreună cu studenții, vom monitoriza pas cu pas. Bine că nu s-a întâmplat o tragedie, dar să luăm lucrurile pozitive. Aceste lucruri au sedimentat și mai bine acest proiect. Nu știu câte adrese s-au trimis de la UVT către PMT. Studenții rămân acolo, ideea a fost de a începe reabilitarea pe sectoare, astfel încât să se poată desfășura activitatea didactică. O să mai alocăm și noi spații, vineri vom avea un consiliu director unde vom discuta care sunt aceste spații pe care le putem aloca pe perioada în care un anumit sector de clădire este în reabilitare”, a mai spus Megan.
Prorectorul UVT recunoaște că degeaba se fac intervenții, dacă imobilul monument istoric este într-o stare avansată de degradare. Subsolul este plin de apă, care se infiltrează în pereți și așa se ajunge ca studenții să învețe în igrasie.
„S-au făcut ceva investiții de-a lungul timpului, dar suntem ca-n povestea meșterului Manole. Acum reabilitezi, peste șase luni e cojit tot, pentru că vine apă din subsol și nu este o soluție. Băgăm bani și nu se întâmplă nimic să asigurăm confortul pe care-l dorim pentru copii. Ideea a fost o reabilitare de substanță, care să pună stop acestor infiltrații de apă care afectează totul. Nu e vorba numai despre cum arată, ci și despre cum se simt copiii acolo. Asta e cea mai mare problemă. Au mai fost discuții pe tema acestei clădiri, dar nu s-a urmărit acest plan. S-a zis «OK, luăm măsuri», dar nu s-a făcut un follow-up. Nu s-au luat măsuri pentru că anumite departamente din PMT nu și-au îndeplinit acele…”, a conchis prorectorul universității.
Până ce se vor putea face intervenții așa cum trebuie, studenții învață în continuare într-un mediu nesigur.
„Sunt probleme de umiditate, pentru că este o clădire veche. Trebuia reabilitată demult, dar după această discuție și după acest eveniment este pentru toți mai clar. Am studiat atâta timp în acea clădire, problemele nu au apărut acum, problemele au fost evidente acum. Mă bucur că au devenit evidente și pentru primărie, pentru a putea lua măsurile necesare. Noi am reclamat administrației, dar a fost un blocaj cumva, cei din conducerea UVT au aflat și ei târziu că sunt probleme și au raportat primăriei”, a povestit Rebeca Stan, studentă în cadrul Facultății de Muzică și Teatru.
Nu există un proiect de reabilitare
La începutul lunii aprilie, după un alt incident petrecut în clădirea Primăriei Vechi din Piața Libertății, primarul Nicolae Robu recunoștea, pentru Tion.ro, că nu există un proiect de reabilitare.
„Sunt nemulțumit, cer de vreo doi ani cel puțin să se genereze un proiect pentru reabilitarea acelei clădiri. Totul trebuie reabilitat acolo. O să mă ocup personal. Angajații primăriei trebuie să facă acel proiect. Personal, urmăresc sute de proiecte, că nu se fac lucrurile singure. Ceea ce vedeți realizat în oraș nu s-a făcut așa, de la sine. Eu împing lucrurile pe fiecare proiect și concep tot felul de template-uri de raportare, ca să pot monitoriza”, explica Robu în aprilie.
Rămâne de văzut cât de repede va fi pus la punct un proiect clar pentru reabilitarea imobilului monument istoric din Piața Libertății și cât va mai trece până la punerea lui în practică. Până una alta, Primăria Veche se degradează pe zi ce trece.
Primăria Veche se află chiar în Piața Libertății nr. 1, piatra de temelie a acestei clădiri fiind pusă în anul 1731. Atunci se numea „Primăria Nouă” sau „Primăria Germană”. În anul 1781 se numea „Primăria Orașului Liber Regal Timișoara”. Fațada clădirii a fost refăcută de mai multe ori de-a lungul istoriei, fiind deteriorată și în urma bombardamentului din 1849. Fațada de astăzi nu a suferit modificări din 1853. Reparații s-au mai făcut și mai târziu, primăria orașului funcționând acolo până în anul 1949, când a fost mutată în sediul actual de pe C.D. Loga 1.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”2040509″]
[related-post post_id=”2015213″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!