Oamenii legii spun că au reușit să prevină un eveniment neplăcut la Jimbolia. Un șofer de tir inconștient conducea extrem de beat pe Calea Moților din Jimbolia, dar nu a vrut să oprească la semnalele polițiștilor. A continuat să conducă și oamenii legii au pornit în urmărirea lui. L-au prins la câteva străzi distanță.
„În urma legitimării, polițiștii au stabilit că este vorba despre un bărbat de 32 de ani din Biled, județul Timiș. Și dacă tot zice ca are «darul băuturii», colegii au hotărât să-l testeze, iar rezultatul a fost pe măsură, respectiv 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat”, transmite IPJ Timiș.
Șoferul s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului. A primit și o amendă de 580 de lei pentru că nu a oprit la semnalul organelor de poliție.
Trimite articolul
XÎncarcerat, judecat și trimis la Polul Nord. Acolo trebuie să bea muflonul pt că altfel îi îngheață c…..e.