Bărbatul a fost prins de polițiștii timișeni de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, cu sprijinul Serviciului Acțiuni Speciale, Serviciului de Investigații Criminale și Secției 9 Jebel. Are 40 de ani, este din Oradea, iar polițiștii din Italia au emis pe numele lui două mandate europene de arestare pentru „furt în mod organizat”.
„În urma investigațiilor efectuate s-a constatat faptul că acesta avea 9 identități false în bazele de date. Pentru depistarea celui în cauză, polițiștii au beneficiat de date și informații suplimentare, obținute prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române. Cel în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, care a dispus reținerea pentru 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, urmând a fi demarate procedurile în vederea predării către autoritățile din Italia”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!