Agenţii Poliţiei Locale patrulau cu maşina prin zona Dâmboviţa, pe la miezul nopţii, când au observat o persoană suspectă care dormea pe o bancă dintr-o stație RATT.
Pentru că datele prezentate de tânăr erau neclare, acesta a fost dus la sediul instituţiei pentru identificare, unde, surpriză, autorităţile au aflat că acesta era urmărit general. Tânărul a spus că a fugit de acasă pentru că era bătut de către mama sa.
„Polițiștii locali au trecut la legitimarea acestuia și pentru că datele furnizate nu corespundeau cu cele aflate în baza de date, a fost adus la sediul Poliției Locale pentru identificare. Aici s-a constatat că tânărul în cauză, pe nume P. Mihai-Eugen, are 23 de ani, și are domiciliul în Cluj Napoca. Acesta figura ca urmărit general, fiind dispărut în împrejurări suspecte de la domiciliu. Tânărul a declarat că a plecat de acasă deoarece a fot bătut de mama sa”, a arătat purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Locale Timişoara, Daniela Seracin.
Tânărul a fost predat polițiștilor de la Secția 3 pentru continuarea cercetărilor.
Urmarit national, prins la Timisoara in timp ce facea sex cu o prostituata
Citiți principiile noastre de moderare aici!