P. Gheorghe, de 31 de ani, din Bethausen, a fost observat de trecători în timp ce spărgea un autoturism pe strada Văcărescu din Timişoara. Aceştia au alertat un echipaj de poliţişti din cadrul Secţiei 3, care l-a urmărit pe bărbat şi a reuşit să îl prindă.
La controlul corporal, poliţiştii au găsit într-un rucsac pe care bărbatul îl avea asupra lui, un set de plăcuţe de frână, pe care acesta le furase din autoturism.
„Bărbatul a fost condus la sediul poliţiei, unde, în urma verificărilor efectuate în baza de date, poliţiştii au constatat că Judecătoria Lugoj a emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei închisorii”, au afirmat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş.
Pe 19 iulie, bărbatul a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru furt calificat. El se află acum în arestul IPJ Timiş, urmând să fie transferat în penitenciar pentru executarea pedepsei. De asemenea, pe numele bărbatului a fost deschis un nou dosar penal pentru furt calificat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!