Vă reamintim că joi după-amiază, cu nici 24 de ore înainte ca bugetul Timișoarei să intre în ședința de plen a Consiliului Local Timișoara, USR Timiș a transmis o contestație prin care susținea că actul normativ nu poate fi adoptat deoarece nu se respectă legea care prevede o perioadă de 15 zile pentru depunerea unor eventuale contestații. Or proiectul de buget al Timișoarei a fost publicat pe site-ul Primăriei Timișoara în 27 martie și a intrat în dezbatere publică pe data de 29 martie, urmând să fie supus aprobării Consiliului Local Timișoara vineri, 31 martie. Problema este că dacă bugetul nu este adoptat până în data de 5 aprilie, Direcția Județeană de Finanțe urmează să sisteze orice plăți de la bugetul național către cel local, ceea ce înseamnă blocarea unei sume de aproximativ 400 de milioane de lei.
Evident, contestația celor de la USR a iscat dezbateri aprinse. Reprezentanții formațiunii politice consideră, însă, că legea este sfântă și trebuie respectată.
„Am depus o contestație cu privire la procedura de adoptare a bugetului. Credem că aceasta este o non problemă și nu ar trebui să stârnească reacții. Până la urmă trebuie să trăim într-o societate normală unde respectarea legii este un lucru uman. Respectăm legea. Nu există derogare. Mai ales din partea autorităților”, a declarat, vineri, președintele USR Timișoara, Ionuț Vețan.
El a adăugat că deși primarul Nicolae Robu a susținut că adoptarea atât de târziu a bugetului este ieșită din comun și se datorează faptului că 2017 este an postelectoral, și anul trecut au existat întârzieri, iar dezbaterea actului nu s-a făcut în condițiile legale.
Întrebat de reporterul tion.ro dacă USR are economiști în filială care au studiat proiectul de buget și dacă aceștia au făcut propuneri de modificare a acestuia, Vețan a răspuns că există o echipă care de patru zile studiază acest act însă nu a venit încă cu vreo propunere concretă de modificare a acestuia.
„Nu am avut timp să îl analizăm. Vrem să avem destul timp la dispoziție pentru a veni cu propuneri concrete pentru cetățean. (…)Concluziile le putem da săptămâna viitoare. Avem nevoie de mai mult de două zile. Nu am o propunere concretă în momentul ăsta”, a mai spus președintele USR Timișoara.
El a adăugat că membrii echipei care studiază proiectul de buget au slujbe în afara celei de la partid și că de aceea nu au avut timp suficient pentru a formula eventuale amendamente.
Ce concluzii au tras, până acum, cei de la USR? Sunt multe studii de fezabilitate prevăzute în buget și primăria se bazează în acest an pe mulți bani din credite de angajament, însă acest lucru „nu este neapărat rău, depinde pentru ce sunt prevăzuți acești bani”.
La finalul conferinței de presă, cei de la USR au recunoscut că nici bugetul județului Timiș nu ar fi fost adoptat în condiții de perfectă legalitate, însă au sesizat acest lucru prea târziu pentru a bloca temporar adoptarea acestuia.
Articole pe aceeași temă:
USR incearca blocarea bugetului Timisoarei pe 2017
Bugetul Timisoarei pe anul 2017: peste 300 de milioane de euro. Pe ce imparte primaria banii?
Citiți principiile noastre de moderare aici!