În perioada 3-5 septembrie, USRPLUS Timiș organizează prima Academie Politică a organizației. Vor vorbi diverse personalități din mediul civic și academic.
„Filosoful Ciprian Mihali (Universitatea Babeș Bolyai), sociologul Barbu Mateescu, Sorin Ioniță, președinte EFOR, Marcel Tolcea și Vasile Popovici de la Universitatea de Vest, Elena Calistru Funky Citizen, Roxana Damaschin Țecu, OilRight, vor discuta cu membrii USRPLUS Timiș despre politică și etică, administrație și corporație, dinamica socio-demografică din nord-vestul României, caritate și dezvoltare comunitară, fake-news și despre alte idei și teme politice de actualitate”, transmit reprezentanții partidului.
100 de membri ai USRPLUS Timiș vor participa la Academia Politică găzduită de Dominic Fritz, președintele organizației județene a partidului, și de Sorin Șipoș, președintele USRPLUS Timișoara.
„Ne dorim un partid cu membri educați în politică și administrație și ne propunem să fim locul de unde se lansează, în Timișoara și în toată România, direcții și idei politice de substanță”, a declarat Dominic Fritz, președintele USRPLUS Timiș.
editor Amalia Kui
Trimite articolul
XCorporatiile nu au ce cauta in administratie. Nu le mai ajung banii? acum vor si guvernare? MARS MAH!
poza incompetentei !
.Stolul asta de randunci din poza de titlu se pregatesc de zbor spre tari mai calde??Ca or cum maestrul FRITZ se viseaza primar la New York cand vom sarbatori evenimemtul???El vorbeste de politică și etică, administrație și corporație sau fake-news.Prima data sa se uite in oglinda si dupa ai sa vorbeasca
GO HOME SPRITZ
Vorbiti despre ipocrizia ‘Fara penali in functii publice’ , cu Ruben Lingau ca ‘speaker’ .
Donimic ar putea gazdui un curs in care sa arate (cu exemplul personal) cum poti fi primarul unui oras fara sa ai habar de tot ce se intimpla in jurul tau.
Usr-isti vor sa aprofundeze manipularea, sau ce…? Ca Fritz si USR-ul au inventat fake news-ul.
“directii si idei politice de substanta”. HAHAHAHAAAaaa… Mai fake decat plusere si “substanta” nu se poate, HAHahaaaa.
Fritz, ti am mai zis parca, fa standup comedy, lasa administratia.
Cîţu cu sesu’ e copil mic față de șeful infractorilor de la USR, Dan Barna :
Șeful USR, Barna este infractor la fel ca Dragnea : bani publici pentru prietenii de școală.
Barna. Șeful USR, partidul care a inițiat campania #FărăPenali, este supervizorul senin al unor fraude și conflicte de interese cu fonduri UE
Vorbim despre persoane cu dizabilități sau proveniți din medii defavorizate, greu de integrat pe piața muncii și extrem de neglijate în România. În numele lor, Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare – DCG, compania fondată de Dan Barna, a câștigat milioane sub pretextul facerii de bine.
Trei proiecte europene generoase arată ca după război. Banii s-au evaporat între amici cu facturi la comandă, în nepotisme, deturnări, plăți fictive, furturi de echipamente și discursuri despre frumusețea spiritului antreprenorial. Din partea beneficiarilor, multă dezamăgire.
Politica, etica si administratie la usr?? :)))) Buna gluma. Sau acuma poate vor sa invete. Ar fi bine, dar atunci pana invata sa renunte la toate functiile, de la primari la guvern si parlament.
La corporatii se pricep, de aici si dorinta de a omorii tot ce e autohton, de a sufoca orice initiativa romaneasca si de a directiona cati mai multi bani in afara romaniei!
-
Eu sunt mirat de cum suportam noi, timișorenii, procesul accentuat de degradare a a stării de curățenie și de întreținere a orașului nostru de când primar este cetățeanul german D Fritz (parcuri – bănci și coșuri de gunoi distruse, flori și arbori uscați, alei pline de gunoaie, trotuare distruse, străzi pline de gunoaie și praf, stațiile mijloacelor de transport în comun deteriorate, amenajările de șantier – pericol pentru siguranță pietonilor – vezi cel din fata Operei și de la Parcul Civic etc. Domnule Fritz, nu se vede ca te-ai născut, crescut și educat în Germania. Cred ca activând în cadrul ONG-urilor caritabile porți amprenta civilizațiilor din țările prin care ai umblar cu traista-n bat. Alta explicație nu exista
Mai n lasane in plata domnului cu tampenile tale.Du te dracului inapoi in Germania ta daca te mai primesc aia acolo ca ne ai tampit destul un an de zile cu depoul tau de tramvaie,cu turnul tau de apa cu pista de bicicliti pana sus camera renovata cu mii de euro.Dar orasul mai mizerabil ca te timpul lui Ceasca DDDDDDDDDDDDDDDDDDDDDDDUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE
S-a deschis vreo scoala de balet,sau?Ca vad numai balerine in poza…bine,mai e si una cu barba.