„Eliminăm amenzile abuzive pentru cei care circulă pe două roți prin centrul Timișoarei! În 2013 (corect este 2015 – n.r.) și apoi în 2017, fostul primar și administrația liberală au adoptat două Hotărâri de Consiliu Local (HCL) absurde, care prevăd amenzi mari (peste cele din Codul Rutier!) pentru folosirea oricăror mijloace de locomoție nemotorizată în zona centrală. În baza acestor Hotărâri, sute de timișoreni au fost amendați în ultimii ani. Prin colegii noștri consilieri Ana Munteanu, Dan Reșitnec și Ovidiu Merean am depus un proiect de anulare a acestor HCL-uri, un prim pas spre întoarcerea la normalitate și spre un oraș în care toți cetățenii sunt tratați cu respect”, transmitea USR Timiș în 15 martie.
USR dădea atunci asigurări că proiectul de hotărâre „va parcurge în perioada următoare toți pașii prevăzuți de legea transparenței: va fi publicat pe site-ul primăriei, se va afla pentru 30 de zile în dezbatere publică și apoi va urma votul în consiliul local”.
Între timp, consilierul local Dan Reșitnec nu mai e ales local, ci s-a angajat în primărie, ca șef de cabinet al primarului Dominic Fritz. Pentru a elimina restricțiile e nevoie de un nou proiect de hotărâre care să anuleze vechile decizii. Dar consilierii locali USRPLUS nu au mai ajuns cu proiectul de hotărâre promis în consiliul local.
Întâlnire cu bicicliștii, anunțată cu o zi înainte
Ovidiu Merean anunță acum că „proiectul nostru va intra în curând în consiliul local”. Dar nu înainte de o întâlnire cu bicicliștii.
„În primăvară depuneam alături de Ana Munteanu și Dan Reșitnec o Propunere de Hotărâre a Consiliului Local (PHCL) prin care anulam două HCL-uri (438/2013 și 266/2017) ce interziceau mersul pe bicicletă prin centrul Timișoarei. Nota bene, există și o decizie a Comisie de Circulație din 2015 ce reglementează la rându-i aspectele de mai sus. Proiectul nostru va intra în curând în Consiliul Local la vot și vrem să vă întrebăm și pe voi cum vedeți de aici înainte reglementările pentru bicicliștii buni sau răi ce vor să pedaleze prin extinsa noastră zonă de loisir”, a anunțat, miercuri, Ovidiu Merean.
Întâlnirea cu bicicliștii din Timișoara va avea loc o zi mai târziu, adică joi, 12 august, la ora 18.30, în amfiteatrul din Parcul Copiilor. Va fi prezent și consilierul personal al primarului Dominic Fritz, Rudolf Gräf, care este și membru în Comisia de circulație a primăriei.
Conform unei decizii din septembrie 2015, accesul bicicletelor a fost interzis total în Cetate. Bicicliștii erau puși să meargă pe lângă mijloacele de transport pe două roți atât în Piața Victoriei, cât și pe str. Alba Iulia și pe celelalte străzi pietonale din Cetate. Doi ani mai târziu, în iulie 2017, administrația Robu a decis să fie interziși prin centru și cei care se dau cu rolelele, cu trotinetele, cu segway-urile sau hoverboardurile.
Sancțiunile pentru bicicliști au rămas cuprinse între 870 și 1.160 de lei, conform Codului Rutier, în timp ce cele pentru cei care se plimbă cu alte mijloace alternative au rămas între 200 și 400 de lei – dacă persoana care folosește mijlocul de locomoție interzis are vârsta între 14 și 18 și între 400 și 800 de lei – dacă persoana care folosește mijlocul de locomoție interzis are vârsta de peste 18 ani.
editor Dan Oancia
Trimite articolul
XCe-ar zice usrplus să-și facă treaba sa se ocupe și de jegurile de cotețe pe 4 roti tot din centrul orașului care se parchează cum apuca și încalcă toate legile de bun simt.
Ce-ar fi ca orașul sa fie redat oamenilor și nu jegurilor care nu-și mișcă curul împuțit decât în cotețul diesel?
-
mai degraba sa se intalneasca cu agresatii, parinti exemplari care isi lasa odraslele nesupravegheate si apoi se mira tot ei ca va vezi doamne, astia pe biciclete is killeri de kids.
POate o fi asa in cazuri izolate. Si da, am si copil si bicicleta. Ca sa clarificam.da’ ce ai ma cu dizelu? Te pomeni ca e ilegal sa conduci diesel? in caz ca te intrebai, am si una si alta
-
Zău, Tare PROST mai esti…
-
-
Oamenii nu au decat drepturi in opinia ta? Obligatii nu?
Oamenii au voie sa faca din oras o ghena de gunoi aruncand pe unde apuca?
Poti merge linistit cu bicicleta, nu cred ca iti pica ceva daca prin centru mergi pe langa ea.
Se vede din comentariile biciclistilor gradul lor de inteligenta, al multora din pacate, asa ca ce pretentii sa mai ai??-
Un-no name @ se vede gradul tau de inteligenta cu mult sub media europeana care incurajeaza de fapt utilizarea bicicletei chiar si acolo de unde au fost scoase masinile! Mai retine ceva, nimeni nu a murit calcat de bicicleta. In schimb sute de oameni sunt morti in accidente cu masini ajunse pe trotuar. Au fost interzise masinile, ‘desteptule’?! Doar Robu a incurajat vitezomanii prin largirea cu inca o banda a strazilor in detrimentul unui transport ecologic
-
-
Și BORDURILE URIAȘE de la pistele vechi a lui Robu și Ciuhandu, bune rele cum or fii, dar măcar trecerile la capăt sa fie la nivelul străzii. Daca nici asta NU poa sa rezolve USRistii în 10 luni, apoi noapte bună partid de INCAPABILI…
Usr-istii ar trebui sa isi dea demisia, este un partid extremist, terorist care trebuie scos in afara legii, impreuna cu ana mutean, fritz si toata gasaca de homosexuali nenorociti
-
Gataia! Te referi, desigur, la comunistii PSD si legionarii HAUR!
-
ma refer ca capul tau prost si infect de homosexual nenorocit
-
Vai ce limbaj elegant. Esti pesedista sau haur-ita
-
E chiar robulete, refuleaza si el pe aici… 😉
-
-
Dar și posturile RTV, A3, Realitatea, Digi
-
-
la intalnie putem pune intrebari si despre reforme? despre eliminarea pensiilor speciale? daca nu se vor face reforme ei mai raman la guvernare? sau nu e voie sa punem astfel de intrebari acolo?
-
Subscriu total la temele tale dar pe alea tre sa le ridici în Conf. lor de presa la PARTID, cind sunt și PARLAMENTARII LOR DE FAȚĂ
Ha ha ha iar vor sa promita marea si sarea …bai kktilor nu at-i facut nimic pentru cetatenii Timisorii decand sunteti la conducere numai vrajeala ieftina si promisiuni
Ce sula mea eu ca Biciclist contez mai mult decat restu cetatenilor sau vreti din nou sa ne impuiati capul cu minciuni?
blablabla… discutam multe si facem putine. Prost am fost cand i-am votat.
Problemele reale sunt lipsa pistelor, piste care nu adecvata, masini parcate pe piste… etc. De astea cand ne ocupam? Sau e prioritar sa dam drumul la hipsterii pe trotineta electrica prin centru?
-
De acord cu tine. Si eu am fost un prost care i-a votat. Sincer, alternativa era sumbra, deci nu stiu cu cine as fi votat. Aveam oarecum asteptari mai mari, dar multi par sa fie o turma de activisti din ONGuri care se ocupa de drepturile hipsterilor din oras si mai putin de nevoile celor multi. Si hipsterii au drepturi, dar sunt minoritari asa ca pana una alta, avem probleme mai urgente. Nu vreau sa nu ma pot plimba prin centru ca ma claxoneaza sau evita la mustata biciclistii in zona pietonala. Pot face piste de biciclete in centru daca chiar vor. In fine, tara arde, Ana Munteanu & Co se piaptana
-
Biticli, asteptarile erau imense – de acord. Alternativa sumbra – de acord, dar ce facem in 2024? Ii votam iar pentru ca sunt raul mai mic (de PSD nici nu putem sa vorbim, iar PNL e PeNibiL cu soso-nica lidăr)…
iarasi raul cel mic?
-
-
Le lua fix o săptamina sa meargă pe pistele EXISTENTE , alea vechi, cum or fii și măcar sa niveleze bordurile uriașe la trecere, cu o sculă de șlefuit de la Colterm! Și deja era o mare ușurare ptr bicicliști. Nu trebuia nici bani ptr asta, nici mari proiecte. Doar VOINȚA de a face! Dar cum USRistii se dovedesc că nu-s decit un partid de hahalere, inventat în laboratoarele serviciilor. Încă unul…
-
Corect… ai o bere virtuala 🙂
Useristii nu sunt biciclisti adevarati… in cel mai bun caz hipsteri de trotinete
-
Citisem un articol despre cum buciclistii “nu sunt buni pt economie” – ca nu baga benzina sau motorina, nu au comportament cheltuitor, nu… diverse. O gaselnita pentru a lauda un mijloc de transport de altfel frumos pentru cine il poate folosi, insa extinzandu-l ca inlocuitor (nu doar alternativa) la alte tipuri de deplasare. Pe urma,insa, mi-a trecut prin cap urmatorul lucru: degeaba fac economie biciclistii, daca se baga de la buget fel de fel de evenimente, festivaluri si actiuni costisitoare de la BUGET. Un desfasurator al acestora pe un an, ar deminstra lejer ce spun. E valabil, din pacate, si in alte domenii – se palica peste tot vorba ăluia care stabileste oreturi si tarife, si in general ia banii ” nu puteti voi economisi, cat putem noi mari preturile”. La ultima criza economica declarata asa ceva a zis textual un reprezentant al ăstora cu curentul electric. Tot dupa 2008, erau presiuni pe banii publici sa se organizeze “evenimente” – conferinte, congrese, workshops, intalniri, aniversari – orice – asts in timp ce se tăia drastic din posturi, cheltuieli necesare, salarii (si nu zic de functionari furaciosi aici, ci de aia care adyceau pixul de acasa si stergeau si pe jos in birou – nu mai sunt acuma, cred, acuma e pe sinecuri, full capacity). Oricum, concluzia e ca – marea bataie de joc continua – poti sa te te restrangi si sa traiesti o viata de mers pe jos, cu bicicleta, mancat fara zahar si vorbit in soapta – vor avea grija sa compenseze toata economia ta unii cu “program impus”, nici macar persoane fizice oarecare… dezastrul va continua. Restrangerea pesonala mi-e ca serveste doar la constiinta, asa sa ne imaginam ca noi am incercat sa fie bine cumva, dar na, nu se poate. Tu tii masina parcata si mergi pe jos, intre timp vecinul de langa si-o ia pe a treia, asortata cu geanta nevestii… pentru ca se poate, legi facute pe nevoie si necesitate nu avem si nu vom avea, doar unele care incurajeaza consumul fara limite. Pe urma vine statul si tranteste taxa babană, pe masina, dar platesti si tu (si te doare la buzunar) si vecinul ala cu 3, pe care nu il doare la buzunar, ca pur si simplu gaseste el de unde sa ia mai multa spaga sau sa fure mai mult… Nu mai poti face față? Eh, mergi pe jos, inspirand gazele de esapament de la a 4-a masina a vecinului… daca obosesti, o iei razna sau te imbolnavesti de ceva vei primi jigniri, acuze, scârbă si – revenind la articol – recomandarea sa mergi cu bicicleta. Ca tu esti de vina ca se duce planeta naibii, ca un nesimtit ce esti ca nu mai poți sa fii performant si sa pui umarul la adunat voluntar gunoaie, sortat gratis pt reciclare la pubela, participat la evenimente festive alaturi de vecinul tau, ala cu multe masini etc
-
Foarte bine zis!!! Rezonez cu toate comentariile Dvs.
Sustin USR. Si +
Ce atatea restrictii?
Propun trecerea pe agenta de lucru eliminarea restrictiilor de viteza in dreptul scolilor, eliminarea calmatoarelor de trafic de pe carosabil, dezafectarea semafoarelor. Ne incurca.
Propun eliminarea normelor de poluare auto, sa putem demonta catalizatoarele de pe masini. Asa vom putea contribui mai mult la un aer mai curat in Timisoara, conform rapoartelor de calitate a aerului avem parte de poluare noaptea si revenim in zona verde dimineata cand incepe traficul auto.
Propun sa incepeti demersul pentru eliminarea articolului de lege privind ultrajul contra bunelor maniere. E vara, e cald, de ce sa nu putem merge la birou in chiloti si sa ne simtim mai liberi?
Va sustin si caderea din scena politica.
Sustin USR. Si +
Ce atatea restrictii?
Propun trecerea pe agenta de lucru eliminarea restrictiilor de viteza in dreptul scolilor, eliminarea calmatoarelor de trafic de pe carosabil, dezafectarea semafoarelor. Ne incurca.
Propun eliminarea normelor de poluare auto, sa putem demonta catalizatoarele de pe masini. Asa vom putea contribui mai mult la un aer mai curat in Timisoara, conform rapoartelor de calitate a aerului avem parte de poluare noaptea si revenim in zona verde dimineata cand incepe traficul auto.
Propun sa incepeti demersul pentru eliminarea articolului de lege privind ultrajul contra bunelor maniere. E vara, e cald, de ce sa nu putem merge la birou in chiloti si sa ne simtim mai liberi?
Va sustin si caderea din scena politica.
-
Esti pe arătură nickname sustin usr – in prostia ta datorita ticul nervos incarci aceeasi postare fara numar:)) Mai dute tu si in tarile mai civilizate sa vezi ca inclusiv in zonele pietonale circula bicicletele si autobuzele electrice tocmai pentru a incuraja folosirea mijloacelor prietenoase cu mediul
-
comentariul tau e pe aratura. Cat de prietenos cu mediul e un autobuz electric? daca muti poluarea la cel care extrage materialele speciale, la cel care fabrica acumulatorii si la cel care trebuie sa recicleze la sfarsitul duratei de exploatare, nu se numeste “eco” ci externalizarea poluarii. gunoiul sub presul altuia. Cat despre biciclete, mai trebuie lumea sa si invete sa le foloseasca responsabil. Ce reguli chiar respecta biciclistii? Si cam unde sa amplasam semnul ala cu “accesul interzis biciclistilor”, nicaieri, asa-i? Doar soferii si pietonii au diverse interdictii pe unde sa circule, biciclistii sa mearga cum ii taie capul, nici o responsabilitate, nu? Hai sa facem intai piste pe carosabil, apoi sa mai vb. de drepturi. Momentan, infrastructura nu e in regula si multe probleme nu pot fi rezolvate prin alte metode.
PS. Atacul la persoana e cel mai penibil mod de a da reply, fie si la comentarii total aiurea(nu era cazul). Iar cei care vaneaza greseli gramaticale, probabil n-au auzit la liceu de “teoria formelor fara fond”, si nici de “insirand cuvinte goale ce din coada au sa sune”. dar ei sunt “culti in cap”, stiu o boaba de gramatica.
-
Astăzi, 11 august, mergeam pe lângă bicicleta înspre Piata Unirii, orele 10.30
Pe strada Regimentul 5 Vânători, acolo unde sunt mereu mașini parcate și hop! Apare un echipaj de la politia locala cu autocolante de parcarea interzisa. Zic: stai sa vezi acțiune!
Chiar din piața vad un ditamai Land Rover ul care era parcat nu pe strada ci chiar în piață. Se urca șoferul și pleacă fix spre polițiștii locali
Stai sa vezi amenda ce-i da, ma gândesc
Când-colo, ce sa vezi : trece pe lângă ei cu viteza foarte mica ca și cum nici nu ar fi fost. Polițiștii nicio reacție – era o mașina Ninja
Concluzia: dacă-ti iei suv ești tare frate! Liber la parcare unde vrea mușchii tai
Ioan
-
Ioane nu trebuie sa te mire atitudinea militiei locale ei amendeaza dupa cum la dicteaza sefii dar si in functie de marca masinii. Spre exemplu in Complexul studentesc seara toti cocalarii cu cazane intra pe contrasens si stationeaza in mijlocul drumului cand vin sa infulce shaorme. Burtosii de la biroul din Complex dorm pe canapelele din camine nu se forteaza sa ii amendeze. Vor iesi cand apar vanzatorii ambulanti de porumb fiert din Turcia, atentie de la care mananca pe gratis si nici vorba sa ii sanctioneze
Mare prostie! Nu se merge civiliat pe bicileta, cand o sa loveasca pe cineva un biciclist ametit cu castile in urechi cine e vinovat?
venim cu flegmele pregatite
USR plus faceti intalnirea la Pride. Ca sa va ia aia la pxxa si sa plecati toti fericiti de acolo.
se circula prin centrucu bicicleta in viteza fara nici o problema…
mergeti cand vreti in centru sa vedeti maimute circare care trec milimetric cu viteza pe langa pietoni.
Pe unele alei dabea daca e 1.5 m loc de trece pt pietoni si voi maimutele catarate vreti sa treceti pe acolo cu viteza? chiar sunteti zombificati???????
Pistele trebuie marcate vizibil. Nu numai cu alta culoare, ci si desenate biciclete pe ele. Legea sa fie clara: Biciclistii pe pista au prioritate. Ca in Germania. Tundeti pomii ca ne scoatem ochii cu cracile care atarna deasupra pistelor.
-
“mutati pistele pe carosabil”, ce zici, nu asta ar trebui sa fie prima actiune? parca is mai putine crengi pe acolo, sau is la nivelul camioanelor.
Eu vreau o tara ca afara. DA ca in India, ca si asa avem minoritari in centru
Vreau liber la biciclete, la cal, la carute ca’s eco, ATV-uri, sa ne claxonam can Bangalore si sa ne simtim bine, hipsteresc
As vrea liber si la jeepuri si cazane prin centru, ca daca tot suntem inclusive sa nu discriminam si bizonii
-
Credeam că deja se întâmplă tot ce ai spus…
Eu sustin sa fie mai multe intalniri! Dar sa fie “intalniri” ale biciclistilor cu politia rutiera in trafic. Sa ii “intampine” politia cu niste amenzi! Accidentele rutiere cu morti si victime grave din cauza indisciplinei biciclistilor conform statisticilor este un fenomen in crestere rapida in ultimii ani in romanica. Asa ca sa vedem amenzi pentru ca nu merg pe pista, pentru ca merg pe contrasens, ca nu se dau jos la traversarea strazii, ca nu se opresc la intersectii etc. Multe contraventi….
-
Aha, și șoferii sunt sfinți absoluți. Dacă v-ați duce mașinile la casat ce bine ar fi. Să mai respir și eu aer, că de 10 ani ce avem aici în oraș nu se mai numește aer.
-
S-a trezit analfabetul sa isi exprime public gandurile. Pune ma mana pe o carte inainte sa debitezi ineptii.
.!.
Fara calare pe bicicleta prin centru ,te dai jos de pe bicicleta si mergi la pas
-
de ce?