Universitatea de Vest din Timișoara este membră a prestigioasei rețele internaționale a Catedrelor Senghor, reunind 20 de universități din toată lumea, care împărtășesc mutual valorile Francofoniei.
Prin statut, Catedrele Senghor reunesc un număr limitat de universități (maxim 24), cu repartiție teritorială echilibrată pe țări și continente (Africa, America, Asia și Europa), astfel încât să se asigure atât suplețea și operativitatea reacțiilor, cât și forța necesară realizării de proiecte de succes. Sunt, astfel, membre ale rețelei Senghor universități publice reprezentative de pe mapamond, precum cele din Lyon, Istanbul, Hanoi, Erevan, București, Dakar, Ottawa, Alexandria, Valle d’Aosta etc.
Aflată în legătură cu Organizația Internațională a Francofoniei (OIF) și cu Agenția Universitară a Francofoniei (AUF), rețeaua Catedrelor Senghor se bucură de autonomia universitară specifică structurilor de prestigiu. Catedrele membre au profil multidisciplinar, activitatea acestora fiind structurată, în fiecare universitate, în jurul unei personalități cu rol federator, titularul catedrei, cu titlu de Profesor universitar.
Titularul are rolul de a reuni în mod sinergic resursele de cercetare și creativitate ale membrilor catedrei din universitatea respectivă. Acest concept este ilustrat și de faptul că aproximativ o treime dintre catedrele din rețea au ca titulari rectorii universităților respective.
Reprezentanții Catedrelor Senghor se află în contact permanent pentru derularea proiectelor convenite și se reunesc o dată pe an într-una din universitățile membre. Cu această ocazie, sunt organizate colocvii tematice, seminarii de lucru cu invitați din mediul social-economic local sau regional și are loc reuniunea anuală a rețelei, cu rol organizatoric și de programare strategică; în contextul respectiv are loc și eventuala acceptare, prin vot, de noi membri.
Anul acesta, reuniunea anuală a Catedrelor Senghor a avut loc la Marrakech, la Universitatea Cadi Ayyad, una dintre cele mai mari universități publice din Africa, cu aproximativ 115 mii de studenți înscriși.
„Adeziunea la rețele interuniversitare face parte din politica sistematică de internaționalizare a universității noastre. Participăm, astfel, la consorții internaționale de cercetare și la structuri de dialog multilateral, în care sunt analizate problemele mari ale lumii de azi, cum sunt calitatea educației, rolul universității în promovarea multiculturalismului, conservarea și valorificarea patrimoniului sau dezvoltarea social-economică și schimbările globale. Susținem, deci, participarea activă a instituției noastre la rețeaua internațională a Catedrelor Senghor, în contextul mai larg al francofoniei.” a declarat rectorul UVT, Marilen Pirtea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!