Două firme au pregătit, în acest sfârşit de săptămână, două târguri specializate în domeniul organizărilor de evenimente. Ofertele sunt pentru toate gusturile şi buzunarele. Cei care doresc să-şi unească destinele în perioada următoare vor avea ceva de umblat, pentru că evenimentele presupun vizitarea a trei locaţii diferite.
La Teatrul Naţional Timişoara şi la halele Timco, Dovi’s Style organizează, de vineri, 21 ianuarie, şi până duminică, 23 ianuarie, târgul intitulat „Zile de Nuntă”. Evenimentul nu este la prima ediţie. Noutatea din acest an este organizarea acţiunii în două locaţii diferite. Suprafaţa totală ocupată de eveniment este de peste 800 de metri pătraţi. Cine doreşte să viziteze ambele locaţii are la dispoziţie un microbuz. Târgul mai poate fi vizitat sâmbătă, 22 ianuarie, între orele 13-20, şi duminică, 23 ianuarie, între orele 10-18. Preţul biletului este de 4 lei pentru o locaţie sau 6 lei pentru ambele.
Tot de vineri până duminică, de această dată la Casa Tineretului din Timişoara are loc evenimentul intitulat „Planifică-ţi nunta într-o zi!”. Vizitatorii mai sunt aşteptaţi şi sâmbătă, respectiv duminică, între orele 10 şi 20. Preţul unui bilet este de 5 lei, iar toate tichetele participă la o tombolă unde premiul este un weekend la Budapesta.
Preţurile nu ţin cont de criză
Punerea la cale a unei nunţi goleşte binişor buzunarul mirilor. Suma totală cheltuită urcă lejer la câteva mii de euro. Expozanţii se întrec în a prezenta ultimele tendinţe în ceea ce priveşte rochiile de mirese, costumul de mire, torturi şi prăjituri, bijuterii, rochii de seară, decoraţiuni, aranjamente florale, servicii de foto, video şi sonorizare, artificii şi servicii pirotehnice. Vor fi prezente firme care vor oferi consiliere în alegerea destinaţiei perfecte pentru luna de miere, dar şi restaurante din Timişoara cu oferte atractive în organizarea evenimentelor. Desigur, cele mai interesate de cele două târguri sunt viitoarele mirese. Găsirea rochiei ideale presupune un efort deosebit, iar gusturile sunt diferite. Preţurile pornesc de la 300 de euro şi urcă lejer până la 2.000-3.000 de euro. În categoria celor scumpe se includ rochiile unicat, croite special sau decorate cu cristale Swarovski. Costumul de ginerică e ceva mai puţin pretenţios, preţurile fiind mai mici decât la rochiile speciale pentru ocazie. Se porneşte tot de la 200-300 de euro şi se ajunge la 1.500 de euro.
Un tort „mediu” se poate cumpăra cu aproximativ 800 de lei. Preţurile pentru cei cu pretenţii urcă spre 1.500, chiar şi 2.000 de lei.
Meniul la un restaurant costă între 150 şi 250 de lei de persoană. Important, nu uitaţi să întrebaţi dacă în acest preţ sunt sau nu incluse băuturile alcoolice pentru meseni sau plata personalului de la bucătărie şi a chelnerilor.
Sonorizarea poate include un DJ profesionist, pentru care tinerii vor scoate din portofel între 500 şi 1.500 de euro. Dacă vă gândiţi să vă angajaţi un cântăreţ „live”, sumele plătite sunt mult mai mari şi se negociază individual.
M. Hoster
Citiți principiile noastre de moderare aici!