Intervenţia pompierilor a fost dificilă, însă aceştia au reuşit să stingă flăcările în câteva minute. Cauzele exacte ale incendiului nu sunt cunoscute, însă, cel mai probabil, de vină sunt şi de această dată oamenii străzii care obişnuiesc să îşi facă adăpost în vagoanele dezafectate. Pentru stingerea incendiului, pompierii au oprit curentul în zonă, deoarece vagonului se afla lângă o linie sub tensiune prin care treceau câţiva zeci de mii de volţi. Din această cauză, trenul Timişoara-Budapesta a înregistrat întârzieri.
Din fericire, nici de această dată nu a fost nimeni rănit, deşi acesta este cel de-al treilea incendiu din acest an provocat de boschetari în Gara de Nord din Timişoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!