Timpii de aşteptare pe sensul de ieşire din ţară au crescut, sâmbătă, anunţă Poliţia de Frontieră care monitorizează traficul. Mii de români au aglomerat vămile de la graniţa cu Ungaria.
“În ultimele 24 de ore, numărul persoanelor care tranzitează punctele de trecere a frontierei cu Ungaria a crescut, datorită zilelor libere mulţi alegând să plece în excursii în afara ţării. Au fost luate măsuri pentru fluidizarea traficului, fiind suplimentat numărul poliţiştilor de frontieră care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, citat de News.ro.
La Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II, de pe autostrada pan-europeană, se aşteaptă mai mult de o oră pentru tranzitare. Autorităţile au deschis cinci artere de ieşire pentru autoturisme şi autocare, faţă de două, câte sunt în mod obişnuit. La Cenad, potrivit monitorităzii poliţiei, timpii de aşteptare sunt de 10 minute. La Borş, în Bihor, s-au deschis şapte artere de ieşire.
Citiți principiile noastre de moderare aici!