Un cititor fidel www.tion.ro ne-a trimis imagini surprinse în noaptea de vineri spre sâmbătă, chiar în centrul Timişoarei, acolo unde o bucată grea de metal, parte a sistemului de climatizare a magazinului Bega a fost luată de vânt şi s-a prăbuşit între maşini. Doar norocul a făcut ca exact în acel loc să nu fie parcată nicio maşină, iar prin zona extrem de aglomerată în timpul zilei, la acea oră să nu treacă nicio persoană.
Circulaţia autovehiculelor a fost însă blocată pe strada Proclamaţia de la Timişoara, acolo unde s-a petrecut acest incident, şoferii fiind nevoiţi să ocolească bucata de metal pe liniile de tramvai.
Tot din cauza vântului puternic, în seara zilei de vineri şi în noaptea ce a urmat, mai mulţi pomi au căzut pe firele de curent sau pe cele de telefonie. Inclusiv un autoturism parcat pe strada Teiului a fost avariat, după ce un pom s-a prăbuşit peste acesta. La faţa locului au fost chemaţi şi pompierii, care au îndepărtat resturile.
Vă reamintim că judeţul Timiş s-a aflat sub cod portocaliu de vânt, vineri seara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!