Primele şase luni au adus pentru piaţa românească a terenurilor pentru dezvoltări imobiliare, spaţii de retail şi de producţie un număr de 15 mari tranzacţii, arată informaţiile companiei de specialitate CBRE. În total, în acest sector au fost vândute 630.000 de metri pătraţi, suma plătită fiind de 50 de milioane de euro.
„Am identificat trei categorii de cumpărători de terenuri: retaileri (în special Lidl, Dedeman, Kaufland, Leroy Merlin) care caută să cumpere terenuri în oraşe principale şi secundare, producători interesați de terenuri pentru a-şi dezvolta fabricile (Dr. Oetker, Best Food, Continental) şi dezvoltatorii imobiliari, vizând terenuri în marile oraşe pentru construcţia de proiecte în perioada următoare (NEPI, Globalworth si Kiseleff Development). Timişoara a fost zona fierbinte din punct de vedere al tranzacțiilor cu terenuri, cu 47% din suprafaţa tranzacţionată în prima jumătate a anului”, arată studiul respectiv.
Cap de listă a fost tranzacţia dintre fondul de investiţii NEPI și fraţii Pavăl, deţinătorii Dedeman, respectiv Bega Grup, pentru cedarea terenului de la Dermatina, de pe Calea Şagului din Timişoara. Aici urmează să fie ridicată o galerie comercială şi un magazin de bricolaj. În total, sunt 20 de hectare de teren, iar valoarea tranzacţiei a fost apreciată la 100 de milioane de euro, în această sumă fiind inclusă și prețul terenului. Fondul de investiţii respectiv era deja prezent la Timişoara printr-un proiect important, este vorba de City Business Center, achiziţionat de la omul de afaceri Ovidiu Şandor.
Articole pe aceeași temă:
A fost semnat contractul pentru vanzarea terenului fostei fabrici Dermatina
Citiți principiile noastre de moderare aici!