Numeroşi clienţi, care iniţial îşi doreau un autoturism nou, vin în târg şi solicită maşini relativ noi, cu maxim un an doi de funcţionare. Ei au decis să renunţe la varianta cu vehiculul nou exact din cauza creşterii TVA cu 5%. Teoretic, şi preţurile au crescut cu 5%. În practică, speriaţi de scăderea bruscă a vânzărilor, mulţi dealeri auto au preferat să susţină din buzunarele proprii creşterea de preţ, cel puţin pentru loturile de autovehicule aflate pe stoc.
Chiar şi aşa, se preferă maşinile din piaţă, la acelaşi tip de maşină, dar cu un an vechime, se pot câştiga şi câteva mii de euro faţă de preţul de la dealer pentru maşina nouă. De obicei, este vorba de maşini bine întreţinute, rulate doar în străinătate, pe alte drumuri decât cele mioritice. „Noi vedem ce ne cere clientul. Oricum sunt destul de puţini, cei care vin solicită mai des maşini destul de noi, care costă mult şi afară. Aşa, mai bine dă omul comandă şi îi aducem maşina dorită, nu ne permitem să ţinem banii blocaţi, e vorba de sume şi de 10 – 20.000 de euro”, ne spunea un vânzător care avea mai multe maşini expuse în Piaţa Mehala. Un Volkswagen Passat de trei ani costă cu ceva peste 9.500 de euro, cu toate taxele. La fel, un Golf relativ nou se învârte în jurul preţului de 9.000 de euro. Ceva mai ieftin este un Opel Astra combi, în jur de 7.500 – 7.900 euro. Skoda se vinde, de asemenea, bine. Apartenenţa la grupul VW ţine preţurile acestor maşini destul de sus, la nivelul unui Passat, la 9.000 – 10.000 de euro pentru o maşină cu doi sau trei ani vechime.
În iunie, înmatriculările de maşini second-hand au trecut la nivel naţional de 15.200 unităţi faţă de cele puţin peste 10.000 de maşini noi înmatriculate. Mărcile Volkswagen şi Opel domină total clasamentul preferinţelor, fiecare cu peste 4.000 de unităţi, iar Ford, circa 1.400. Specialiştii apreciază că numărul total de maşini uzate ce se vor vinde în România va fi cu 5% mai mare decât anul trecut.
Citiți principiile noastre de moderare aici!