Luna septembrie a dus la o majorare a pretențiilor vânzătorilor de apartamentele noi și vechi, la nivel național, tendință resimțită în majoritatea marilor orașe analizate. Astfel, în ultimele 30 de zile, arată datele unuia dintre principalele portaluri imobiliare, pe baza anunţurilor listate, s-a înregistrat la nivel naţional un avans de 1,7%, de la 1.028 de euro pe metru pătrat util, la finele lui august, până la 1.045 de euro pe metru pătrat. De remarcat este că, deși în 2016 au fost consemnate până acum și trei luni de ieftiniri, dintre care cele mai importante în mai și august, valoarea actuală este cu 8,4% mai mare decât cea solicitată în perioada similară a anului trecut, respectiv 964 de euro pe metru pătrat util. Interesant este că, de data aceasta, Cluj-Napoca nu mai conduce în clasamentul celor mai mari scumpiri la 12 luni, orașul fiind surclasat de Timișoara.
În orașul de pe Bega, pretențiile proprietarilor s-au majorat cu 0,9 procente în ultima lună, de la 1.013 la 1.022 de euro pe metru pătrat util și cu 10,7% în ultimul an, de la 923 de euro pe metru pătrat. Avansul din septembrie se poate vedea, la aceiaşi valoare, atât la locuințele vechi, cât și la cele noi, ambele categorii consemnând o creștere de 0,9% – cele dintâi de la 1.015 la 1.024 de euro pe metru pătrat, iar cele din urmă de la 1.005 la 1.014 euro pe metru pătrat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!