Vaporașele cumpărate de primărie erau o condiție pentru ca Uniunea Europeană să ne dea bani nerambursabili pentru reabilitarea malurilor Begăi. Vă reamintim, la cea mai recentă ședință de consiliu locali, aleșii au prelungit termenul până la care să poată fi lansat transportul cu vaporașe. Noul deadline: 31 decembrie 2017. În cazul în care nu se poate circula cu ambarcațiunile pe Bega, în cadrul unul sistem de transport în comun, municipalitatea riscă să dea înapoi Uniunii Europene aproape 7 milioane de euro. Ca să se poată circula totuși pe Bega în cadrul transportului public, Guvernul trebuie să emită o hotărâre pentru înființarea Administrației Căii Navigabile, un fel de societate care să administreze efectiv canalul Bega.
Un oficial de la Ministerul Mediului, „extrem de negativ”
Viceprimarul Dan Diaconu, șefa Direcției Generale de Urbanism și Dezvoltare Urbană, Magdalena Nicoară și directorul RATT, Ioan Goia, s-au întâlnit recent cu reprezentanții Ministerului Transporturilor și ai Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor. Potrivit primarului Nicolae Robu, discuția nu a fost foarte constructivă.
„Este oare admisibil ca Guvernul României, într-un an de zile, să nu scoată o hotărâre de guvern prin care să înființeze o structură Administrația Căii Navigabile Bega, după modelul Administrația Căii Navigabile Canalul Dunăre-Marea Neagră. Ce este complicat? Este rea-voință. După toate demersurile pe care le-am făcut, am fost chemați la Ministerul Transporturilor la o discuție pe acest subiect. Am trimis delegația cu cei care erau cazul să fie prezenți acolo: viceprimarul Dan Diaconu, directorul Magda Nicoară și directorul RATT, Ioan Goia. Mi s-a relatat că reprezentantul Ministerului Transporturilor a fost pozitiv, dar cel al Ministerului Pădurilor și Apelor, secretari de stat au fost, a fost extrem de negativ. Eu fac apel și la Ministerul Pădurilor și Apelor să devină constructiv, pozitiv și să nu trateze incorect acest subiect. Nu o spun cu titlu de amenințare, pentru că nu vreau să creez un conflict, a fost primul contact între noi”, a explicat primarul Timișoarei.
Edilul-șef este hotărât ca, în cazul în care UE ne cere banii înapoi, să dea statul în judecată pentru a-și recupera pierderile.
„Eu sunt tolerant și deschis și împăciuitor, vreau să continuăm în termeni amiabili și să rezolvăm problema, dar vreau să spun că nu o să se poată scăpa de răspundere dacă ajungem să ni se ia cei 6 milioane de euro pe care i-am atras pe fonduri europene, cu angajamentul că noi cumpărăm cele 7 vaporașe. Noi suntem pregătiți să facem navigație pe Bega, Guvernul are obligația să emită acea hotărâre. Cine refuză să o emită va ajunge în instanță, cu acuze foarte grave pe care eu, ca primar al Timișoarei, în numele instituției, le vom formula”, a completat Robu.
În două săptămâni trebuie să se găsească o soluție
Dacă este să ne luăm după spusele primarului, în două săptămâni ar trebui să se găsească o soluție pentru înființarea Administrației Căii Navigabile, pentru ca vaporașele Timișoarei, cumpărate cu 2 milioane de euro, să poată fi și folosite.
„S-a convenit că în două săptămâni o să se găsească soluții de către ei la toate problemele. Noi nu avem niciun orgoliu. Eu sper că vom face pașii concreți înspre rezolvare și în mod normal nu ar trebui să ne ia mai mult de o lună până când hotărârea de guvern să fie și emisă. Nu mi s-a relatat să ne mai ceară ceva documentele”, a mai spus Robu.
Edilul-șef nu s-a putut duce la București, pentru că a fost operat recent și medicul i-a contraindicat deplasările pe distanțe lungi sau cu avionul.
Cele șapte vaporașe cumpărate de Primăria Timișoara au costat 2 milioane de euro și au fost o condiție pentru ca UE să ne dea banii pentru reabilitarea malurilor canalului Bega.
Articole pe aceeași temă:
Deadline pentru transportul public cu vaporase pe Bega: Sfarsitul anului 2017
Vaporasele Timisoarei, motiv de disputa. Robu: Este comanda politica sa ne blocheze
Primarul Robu, pregatit sa faca plangere penala pentru vaporasele care stau la mal. Nu stie cui
Cele mai tari glume despre lansarea la apa a vaporaselor Timisoarei
Citiți principiile noastre de moderare aici!