Tinerii doresc şi o mai bună comunicare cu profesorii lor şi o programă adaptată cerinţelor şi aşteptărilor lor. Asta reiese dintr-un studiu realizat de Organizaţia Studenţilor din Universitatea de Vest Timişoara (OSUT), cu privire la învăţământul superior din oraş. Rezultatele analizei vor fi dezbătute împreună cu cadrele didactice în vederea adoptării unor măsuri concrete care pot fi imediat puse în practică pentru îmbunătăţirea calităţii învăţământului superior. Din 550 de respondenţi, 25% dintre tineri sunt de părere că au nevoie de mai multă practică şi mai puţină teorie. Peste zece procente dintre cei care studiază la Universitatea de Vest reclamă probleme de organizare şi comunicare, iar aproape 90% susţin că au nevoie de cursuri de muncă în echipă sau leadership.
„Învăţământul superior este bazat pe învăţare şi asimilare şi nu este adecvat nevoilor studenţilor. De aceea noi ne-am gândit să aflăm care sunt sunt şi aşteptările profesorilor pentru a obţine rezultate optime care să conducă la dezvoltarea învăţământului universitar”, spune Roxana Cioclov, press oficer al OSUT.
Joi, 9 decembrie, şi vineri, 10 decembrie, au loc două conferinţe la care sunt aşteptaţi studenţii timişoreni, în cadrul proiectului „Dimensiunea Social-Educaţională din Perspectiva Studenţilor”. Conferinţele vizează învăţământul centrat pe student.
În aceste zile au loc şi diverse workshop-uri pe această temă la care participă peste o sută de studenţi din ţară şi străinătate şi cadre didactice din diferite universităţi europene. Proiectul va fi derulat până în luna iunie a anului viitor.
M.M. Hojda
Citiți principiile noastre de moderare aici!