Lucian Bode, ministrul Transporturilor, are o întâlnire la Palatul Administrativ, în care prezintă proiectele de infrastructură și unde se va semna un protocol de susținere a acestora.
Unul dintre proiectele feroviare la care s-a făcut referire privește modernizarea liniei Caransebeș-Timișoara-Arad, dar și realizarea unei conexiuni feroviare între Aeroportul Internațional Traian Vuia și urbea de pe Bega. Documentația (studii de prefezabilitate, fezabilitate) are o valoare estimată de peste 1 milion de lei.
Ministrul Transporturilor va merge și pe șantierul centurii de ocolire a Timișoarei, varianta Sud, unde lucrările au început în a doua parte a lunii martie a acestui an.
„Următorii 10 ani vor fi anii reclădirii României. Infrastructura de transport va fi coloana vertebrală pe care se va ridica România”, a spus Lucian Bode la Timișoara.
Ministrul de Interne, Marcel Vela, va face o analiză cu prefecții din partea de Vest a țării pentru evaluarea pagubelor la recentele inundații – Timiș, Arad și Hunedoara, pentru ca statul să poată acorda fonduri de urgență pentru pagubele create de viituri. Vela va avea o întâlnire și cu reprezentanții structurilor Afacerilor Interne din județul Timiș.
foto: Adrian Panduru/ TION
UPDATE. Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, în vizită pe șantierul centurii de sud a Timișoarei
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, aflat în vizită la Timișoara, a ajuns și pe șantierul centurii de sud a Timișoarei.
Conform Mihaelei Florescu, directorul de proiect din partea antreprenorului, stadiul fizic al centurii de ocolire Timișoara Sud este de cca. 3,5%. Aceasta a spus că speră ca până la finalul lunii iulie, progresul fizic să se apropie de 10%, asta ”dacă se va putea lucra”.
”Vă mulțumesc pentru această prezentare. Am considerat că este necesar să vedem șantierul acestui proiect atât de important pentru Timișoara. Voi lucrați foarte bine pe tronsonul 1 al drumului expres Craiova-Pitești; dacă veți avea aceeași mobilizare și aici, progresul sigur va fi cel dorit.”, a spus ministrul Transporturilor.
Ministrul a vrut să verifice ce probleme a întâmpinat constructorul pe perioada desfășurării lucrărilor, declarându-se convins că totul va decurge cum trebuie.
Articole pe aceeași temă:
Lista lui Drulă pentru ministrul Transporturilor, aflat în vizită la Timișoara
Trimite articolul
Xce mare proiect e ala sa duca o cale ferata de la Ghiroda halta pana la aeroport? Sunt doar 2 Km de facut, restul exista deja. Doar lipsa de vointa face ca acest lucru sa nu fie posibil in secolul XXI.
-
e de la Giarmata Vii
-
si mai scurt
-
Mai amaritilor voi nu vedeti ca de 31 de ani nimeni nu face NIMIC? Singurul care a facut ceva pentru poporul asta amarit a fost Ceausescu. Traiti tot in orasele construite de el, in blocurile ridicate pe vremea socialismului, mergeti tot pe drumurile facute de Ceausescu, aveti curent electric tot de la aceleasi hidrocentrale si termocentrale … Acum e vremea pentru IMPOSTURA. La toate nivelurile.
-
nu exagera cu tov. Ceausescu!!!
1. apa calda nu era in majoritatea oraselor din tara – Timisoara o exceptie
2. blocurile erau toate facute la norma, coboara in boxa sa vezi cum e facut
3. curentul electric se lua saptamanal
4. masini nu erau, stataei la coada 3-5 ani ptr un rahat de dacie
5. era coada la paine, lapte, carne …
6. oamenii partidului – analfabeti cu 4 clase- erau numiti in toate functiile
7. mai vrei ????
iti mai enumar alte 20 de puncte si iti demostrez ca Socialismul nu are cum sa functioneze!!!-
Draga nu te referii la anii 1982 1989,hai sa ne uitam in urma cu 30 de ani adica 1989 1959.în romania 40% din populatie avea 3 4 clase de scoala TBC ,pelagra erau ca stranutul,nu exista curent electric nu existau drumuri nici pietruite calea ferata km îi numarai usor majoritate populatiei rulare traia in case de chirpici sau bordeie atentie nu bordeluri si inca 20 de probleme cum spui toate astea pe la inceputul anilor 1950 deaci cu 30 de ani înainte.
-
Ca stai intr-o garsoniera la parter intr-un bloc cu 10 et. tot lui Ceausescu tre sa ai multumesti.
-
-
nu vezi ca nu suntem in stare sa renovam ce-au construit ” comunistii ” ?
Filmat cu cartoful
PARVENITILOR !!!
FRECATI LA NISTE DRUMURI DE RAHAT DE ANI DE ZILE SI NU SE VEDE NIMIC !!!!
INCEPETI MOSNITA TIMISOARA DAR 2 KM DE DRUM AL BOILOR E IN ACELASI STADIU DE LUNI DE ZILE
TOTI PAPAGALII SE FILMEAZA CU FOARFECA IN MANA SA TAIE CEVA PANGLICI DAR NU AVETI CE.
TAIATI-VA VENELE CA TOT LUCRU DE RAHAT IASA
OTRICE DRUM DUPA 1 LUNA E PLIN DE GAURI
MASCA Lae!!!!
-
El are masca de porc în permanență pe rat.
Dupa comentariile de mai jos se pare ca a avut loc o evadare in masa la Gataia.
-
Puli21, se pare ca ai scapat de la Jebel. Comentarille sunt mai SUS, nu mai JOS. In sus te trage pe tine dovleacul gol, pe principiul balonului cu aer cald, cand se incinge neuronul…
-
vorba aia…daca il privesti adanc in ochi ii vezi fundul capului 🙂
-
Și uite așa mai prinde Robu încă un mandat, iar imberbul de Fritz va cânta mai departe prin corul Bisericii..
Măcar dacă se băga pe lista de consilieri, tembelul…
Poate ajungea viceprimar. Prostul daca nu e și fudul…
-
Stai liniștit că nu va vedea nesimțitul încă un mandat. Prea mult și-a bătut joc de acest oraș.
Mi se pare foarte interesantă așezarea subiecților în sală, parcă descrie perfect taberele din partid: Vela și Falcă își adulmecă beșinile în continuare unul în fundul altuia, Robu stă singur în mijloc lângă Dna. Oneț ș.a.m.d.
Am un mesaj astora care au terminat Scolile de Propagandisti Politici , a Scolilor de la Mare Distanta SA MA PUPE-N CUR! si daca nu pot direct sa o faca prin intermediul celora care numara CUM VOR voturile.
Indivizii acestia 2 cred ca mai pot prosti pe cineva cu minciunile lor.faceti ce spuneti ca faceti si apoi va laudati,altfel sinteti niste penibili,nici copiii de gradinita sau scoala generala nu cred minciunile voastre .
E fain sa vizitati santiere incepute de PeSeDeeee??