Parada începe sâmbătă, 15 august 2015, la ora 18.00 din faţa Şcolii din Gottlob, cu majoretele din localitate, majoretele din Nădlac – Arad, Formaţia de dansuri Gottlob, Ansamblul de dansuri de la Sviniţa şi Fanfara de la Recaş.
Între orele 18.30 şi 20.30, pe scena amenajată lângă baza sportivă va avea loc un spectacol artistic oferit de majorete şi formaţiile de dansatori. De la ora 20.30 pe scenă va urca îndrăgitul cântăreţ Petrică Miulescu Irimică, iar de la ora 22.30 doamna cântului popular bihorean, Florica Zaha. În pauze, umoristul Ioan Selesi va întreține atmosfera.
În cea de-a doua zi, duminică, 16 august, pe scena Festivalului Lubeniţei va urca, de la ora 19.00 DJ Şteff, de la ora 22.00 Daniela Gyorfi, iar de la ora 24, din nou DJ Şteff.
Festivalul Lubeniţei are o nouă formă de prezentare, calitatea superioară fiind adusă acum de un proiect câştigat de Primăria Gottlob.
„Prin proiectul pe Măsura 322 “Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale”, avem cuprinse reabilitarea drumului Gottlob-Tomnatic, construirea unei creşe cu două grupe şi o componentă culturală, realizarea unui târg tradiţional. La noi, târgul este Festivalul Lubeniţei. Astfel, au fost achiziţionate 50 de standuri de prezentare, 20 de corturi, instalaţie audio pentru scenă, staţie, microfoane şi boxe. Partea culturală a proiectului are o valoare totală de 47.157 euro + TVA”, spune viceprimarul din Gottlob, Cristian Cerba.
Citiți principiile noastre de moderare aici!