Odată cu sosirea verii, Iulius Mall Timişoara le-a pregătit o surpriză iubitorilor de mişcare de toate vârstele. Din 17 iunie, clienţii sunt invitaţi la Iulius Jump, o zonă de recreere ce include un sistem modern de opt trambuline. Amplasate în Curtea de Onoare, trambulinele sunt ideale pentru distracţie şi pentru exerciţii fizice care conduc la o dezvoltare armonioasă a corpului şi la menţinerea unei condiţii fizice de invidiat, transmit reprezentanții centrului comercial.
În vacanţa de vară, copiii de toate vârstele se pot distra la Iulius Jump, facând mişcare în acelaşi timp. Trambulinele sunt accesibile şi adulţilor, dar numai celor care sunt în formă, cu o greutate de până în 100 kg.
Iulius Jump este deschis zilnic, în intervalul 10.00 – 22.00, preţul pentru şase minute de sărituri pe trambulină fiind de cinci lei.
Trambulinele au fost achiziţionate din Austria, unde, datorită beneficiilor pentru sănătate şi relaxare, sunt folosite în parcuri de agrement, în staţiuni de ski şi în campinguri.
Specialiştii sunt de părere că aceste exerciţii dezvoltă capacitatea cognitivă, îmbunătăţesc postura, echilibrul şi coordonarea. Doar 10 minute de sărituri echivalează cu 30 de minute de jogging.
Citiți principiile noastre de moderare aici!