Apărătorii celor doi tineri, dar şi avocatul familiei bărbatului ucis în căminul de la Medicină, Trifu Schroth, au făcut contestat sentinţa iniţială dată de magistraţii Curţii de Apel Timişoara. Recursul a fost soluţionat de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care au decis să păstreze pedeapsa cu închisoarea dată de colegii lor precum şi despăgubirile în valoare de 40.000 de euro pe care tinerii trebuie să le plătească familiei bărbatului ucis.
Carmen Bejan şi Raul Sergiu Florea au fost condamnaţi pentru omor şi profanare de cadavre. În august 2008 cei doi l-au ucis şi tranşat pe Trifu Schroth în camera de cămin unde victima venise cu tânăra pentru a întreţine relaţii sexuale.
Prima sentinţă în acest caz a fost dată de judecătorii de la Tribunalul Timiş care au stabilit o pedeapsă de 16 ani pentru Carmen Bejan şi Raul-Sergiu Florea.
Verdict in cazul crimei de la Medicina: Sergiu si Carmen vor sta 20 de ani dupa gratii!
Declaraţii şoc în procesul crimei din căminul de la Medicină
Citiți principiile noastre de moderare aici!