Ultimele informaţii arată că se lucrează intens atât în Ungaria, de la Mako la graniţă, dar şi dinspre Arad spre Nădlac. Cei 65 de kilometri de autostradă ar putea fi deschişi chiar înaintea finalului de an. Asta spun doar sursele neoficiale, deoarece autoritățile nu îşi asumă acest termen.
Max Boegl şi Astaldi lucrează intens pe lotul Pecica-Nădlac, de la kilometrul 1 până la kilometrul 22, unde întreaga autostradă este la nivel de asfalt de uzură, inclusiv mari porţiuni cu parapeţi mediani şi laterali montaţi, cu excepţia zonei de intrare în ţară, kilometrul zero până la kilometrul 1, unde se execută o subtraversare pentru tiruri în zona parcării. De asemenea, se lucrează la viitorul punct de trecere a frontierei prevăzut conform proiectului şi la construcţii provizorii – containere, până la aderarea României la spaţiul Schengen, când acestea vor fi înlăturate. Tot în această zonă se lucrează la drumul de legătură dintre autostradă şi Nădlac, este vorba de peste 5 kilometri, nodul rutier fiind în mare parte terminat, fiind deja aşternut asfaltul de uzură.
Veştile sunt şi mai bune dacă ne referim la trecerile peste autotostradă. Toate cele şase pasaje sunt complet terminate, iar constructorii lucrează acum la realizarea rampelor de acces şi coborâre. În ceea ce priveşte podeţele metalice, acestea sunt complet finalizate, iar asfaltul este turnat integral aici. CNADNR a anunţat că doreşte ca acest lot să fie gata până în 15 decembrie anul acesta.
De lucrat se lucrează şi la lotul dintre Arad şi Pecica. Constructorii au reînceput lucrările, utilaje speciale execută consolidarea taluzelor, iar pe anumite lucrări este necesară înlocuirea hidroizolaţiei. Cea veche este înlăturată şi se înlocuieşte cu una nouă. Lotul de 17 kilometri este în acest moment finalizat pe circa 12 kilometri, până la pasajul de cale ferată. De aici până la celălalt lot, este vorba de circa 5 kilometri, urmează verificarea fundaţiei autostrăzii, compusă din balast stabilizat şi asfalt, pe acest lot fiind parţial montate şi indicatoare rutiere de dirijare.
Nici vecinii maghiari nu stau mai rău, constructorul este cu lucrările la un nivel asemănător cu partea românească, în mare parte întreaga autostradă este asfaltată şi se execută ultimele lucrări de artă, hidroizolaţie şi asfaltare, dorindu-se predarea autostrăzii pentru circulaţie înainte de finalul acestui an.
Citiți principiile noastre de moderare aici!